Echipa noastra spectaculoasa
De un an şi jumătate, Gaz Metan Mediaş nu-şi iese din rol. E formaţia-pansament, echipa-balsam. Toţi se bucură când o văd, nimeni n-o înfăşoară în urzeli. Gaz Metan e expresia bunei-cuviinţe de la un cap la altul al campionatului. Stropşiri, bănuieli sau fraze urzicate? Nici vorbă. Ameninţări subversive? Să fim sobri! Încă de anul trecut, medieşenii sunt cobaii oricărui arbitru nepriceput sau pus pe rele, fără ca asta să-i deturneze de la scopul propus: un fotbal estetic şi câteodată gratuit, în mrejele căruia oftezi şi te întorci la candorile maidanului. La cum arată acum, Gaz Metan nu va juca în Euro League, dar va ieşi mereu de pe teren însoţită de bătăi pe umăr, aplauze şi priviri admirative. Iar cine crede că normalitatea e un lucru simplu, n-are decât să se uite la alte echipe şi se dumireşte repede.
Or, Gaz Metan tocmai asta face, în agitaţia nu întotdeauna fructuoasă a zilei şi în miza nu întotdeauna onorabilă a întrecerii: arată calea spre normalitate. Are un antrenor care se abţine în faţa nedreptăţilor şi îşi face meseria mai departe. Parcă niciodată discreţia nu şi-a găsit un exponent mai fidel decât trupa asta de băieţi pe care camerele TV nu-i caută, iar tabloidele nu-i găsesc. Dacă la un interviu de după meci ar veni Buzean în locul lui Hoban, jumătate dintre ziarişti probabil că n-ar observa. Gaz Metan e o prezenţă atât de aerată, încât golul ei nici măcar n-a fost prezentat în unele rezumate ale ultimei etape.
La meciurile medieşenilor există două certitudini: 1. nu te plictiseşti; 2. arbitrii ţin cu ceilalţi. Gaz Metan e victima disponibilă pentru oricine are chef de ceremonii sacrificiale. Dar înainte de-a se lăsa despicată de cuţitul unui arbitru, are grijă să ne frângă inimile. Scapără cinci-şase faze de lux fotbalistic, arată lumii un Pârvulescu, după care le lasă gura apă echipelor cu bani şi abia după aceea se întinde pe altar, cu faţa spre cer. Într-un mediu poluat până la sufocare, Gaz Metan produce un lucru greu de cuantificat şi de obţinut: iluzia binelui.(sursa:www.prosport.ro)
Or, Gaz Metan tocmai asta face, în agitaţia nu întotdeauna fructuoasă a zilei şi în miza nu întotdeauna onorabilă a întrecerii: arată calea spre normalitate. Are un antrenor care se abţine în faţa nedreptăţilor şi îşi face meseria mai departe. Parcă niciodată discreţia nu şi-a găsit un exponent mai fidel decât trupa asta de băieţi pe care camerele TV nu-i caută, iar tabloidele nu-i găsesc. Dacă la un interviu de după meci ar veni Buzean în locul lui Hoban, jumătate dintre ziarişti probabil că n-ar observa. Gaz Metan e o prezenţă atât de aerată, încât golul ei nici măcar n-a fost prezentat în unele rezumate ale ultimei etape.
La meciurile medieşenilor există două certitudini: 1. nu te plictiseşti; 2. arbitrii ţin cu ceilalţi. Gaz Metan e victima disponibilă pentru oricine are chef de ceremonii sacrificiale. Dar înainte de-a se lăsa despicată de cuţitul unui arbitru, are grijă să ne frângă inimile. Scapără cinci-şase faze de lux fotbalistic, arată lumii un Pârvulescu, după care le lasă gura apă echipelor cu bani şi abia după aceea se întinde pe altar, cu faţa spre cer. Într-un mediu poluat până la sufocare, Gaz Metan produce un lucru greu de cuantificat şi de obţinut: iluzia binelui.(sursa:www.prosport.ro)
1 comentarii:
Trimiteți un comentariu