Invincibila Armada

Invincibila Armada



Antrenorul Cristi Pustai explică transformarea pe care a suferit-o echipa sa faţă de anul trecut, din candidată la retrogradare în grupare de prima jumătate a clasamentului, prin două cuvinte: muncă şi maturitate.

După ce a bătut Iaşiul cu 2-1 la meciul său cu numărul 100 ca antrenor de Liga I, Cristi Pustai şi-a descărcat sufletul.

"Meciul cu Poli Iaşi a fost mai greu decât ne aşteptam, dar mă bucur că am reuşit o victorie. Am simţit o încărcătură sentimentală foarte mare, pentru că a fost partida o sută pentru mine şi voiam să rămân cu o amintire plăcută", mărturiseşte Pustai, care dezvăluie secretele reuşitei sale la Mediaş. "Am devenit o echipă care nu mai cedează aşa de uşor. Am demostrat că avem maturitate şi sunt sigur că în timp putem creşte foarte mult. Noi, la Mediaş, suntem un grup, nu avem individualităţi. Grupul ne dă siguranţă, pentru că fotbalul se joacă în 11", a explicat Pustai, conştient că reversul medaliei poate apărea oricând. "E o premieră pentru o echipă mică, precum a noastră, dar trebuie să rămînem realişti, fiindcă putem cădea foarte uşor dacă ne pierdem capul. Oricum, acest şir de şapte meciuri fără înfrângere este poate cel mai frumos lucru care ni se putea întâmpla", a mai spus tehnicianul. Nu schimbă obiectivul Cu toate că ultimele evoluţii au apropiat Gaz Metan de prima jumătate a clasamentului, Pustai îşi temperează elevii şi spune că echipa sa rămâne una de pluton. "Părerea mea este că suntem o echipă de a doua jumătate a clasamentului. Obiectivul rămâne locul 12 la sfârşitul turului. Mie mi-ar plăcea însă să terminăm pe locul 8 la sfârşitul sezonului. Cred că se poate", a conchis Pustai.
În Liga a II-a, în anul promovării, am avut cinci victorii consecutive în deplasare şi am marcat 17 goluri
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan Mediaş