Pregatiti de Start !

Pregatiti de Start !


Antrenorul Cristi Pustai a aliniat, sâmbătă, pe terenul din Copşa Mică, "unsprezecele" cu care va aborda, cel mai probabil, meciul cu FC Vaslui, din prima etapă a returului. Gazul metan a câştigat cu 2–1 amicalul cu o altă echipă din Liga I, Unirea Alba Iulia, unul din goluri fiind marcat de grecul Vasilios Galanis. Gazul metan a terminat neînvinsă campania de meciuri de verificare din această iarnă. După cele 3 victorii şi tot atâtea egaluri din Antalya, sâmbătă la prânz, pe terenul din Copşa Mică, jucătorii lui Cristi Pustai s-au impus la limită, scor 2-1, în faţa Unirii Alba Iulia. Meciul a fost unul anost, cu puţine situaţii de gol, starea terenului punându-şi într-o mare măsură amprenta asupra jocului celor două echipe. Desfăşurată pe durata a 105 minute, cu o primă repriză de 60, partida a însemnat un ultim test pentru cei doi antrenori înaintea startului returului. Scorul a fost deschis de oaspeţi, în minutul 55, Jovanovic împingând în plasă un balon respins de Buchta. În minutul 90 medieşenii au egalat prin grecul Vasilios Galanis, care a fructificat din 6 metri un balon centrat din banda stângă de Eric. Doru Dudiţă a adus victoria cu 4 minute înainte de final, bine servit de Buzean. “Am jucat acest meci pe un teren impracticabil. Până la urmă, tot ce rămâne este rezultatul final. Chiar dacă valenţele tehnico-tactice au fost aproape nule pe un asemenea teren, sunt mulţumit de atitudinea şi dorinţa jucătorilor de a demonstra că îşi merită locul în echipă. Am văzut multă disponibilitate la efort”, a afirmat Ioan Horoba, directorul general al Gazului metan, completat de tehnicianul Cristi Pustai: “A fost un joc disputat pe un teren foarte greu, acoperit în mare parte de apă. Cel mai important e că nu s-au accidentat jucătorii. Realizările tehnice au contat mai puţin. Sunt mulţumit de angajamentul fotbaliştilor noştri”. Gaz metan: Buchta - Kratochvil, Fl. Lazăr, Akaky, Marovic - Hoban, Todea, Kubala, P. Pîrvulescu - Silvăşan, Cigan. Au mai jucat Vîtcă, Purje, Vasilios, Nohai, Sam, Olteanu, Buzean, R. Zaharia, Eric, Dudiţă, Liţu, Bozeşan, Fl. Sabou. Unirea Alba Iulia: Cernea - S. Rădoi, Vujadinovic, Galiasi, Bucurică - I. Bălan, Sălăgean, Dîlbea, Fl. Dan - Veljiovic, Jovanovic. Au mai jucat Kusmici, Ilie, Poverlovic, Vithinia, Stanciu, Himcinschi, Mureşan, Schuler, Predoiu, Olah, Enzo Bruno.