Doru Dudita amendat de politistii sibieni

Doru Dudita amendat de politistii sibieni


Mijlocaşul lui Gaz Metan a fost prins cu aproape 90 de kilometri la oră de un radar, imediat după meciul de duminică jucat de medieşeni cu Pandurii Tg. Jiu.

Duminica trecută a fost una cum nu se poate mai ghinionistă pentru mijlocaşul Doru Dudiţă de la Gaz Metan Mediaş. După ce a fost eliminat uşor de arbitrul Sebastian Colţescu, în timpul partidei câştigată de Gaz Metan cu scorul de 1-0 în faţa celor de la Pandurii Tg Jiu, Dudiţă a mai avut parte de un ghinion. În timp ce conducea maşina în drumul său spre casă, Dudiţă a fost prins de un radar amplasat la Ruşi, cu aproape 90 de kilometri la oră. Deşi l-au recunoscut, poliţiştii i-au aplicat o amendă de 360 de lei pentru că a circulat cu viteză peste limita legală, care era de 50 km/h în localitate. Dudiţă va achita doar 180 de lei, dacă plăteşte amenda în 48 de ore. „Ne-a părut rău de Doru, pentru că am înţeles că a fost eliminat, dar legea e lege pentru toată lumea” au spus poliţiştii sibieni.