Egal de moral

Egal de moral


Gaziştii mici se menţin neînvinşi. Vineri, jucătorii lui Costel Hanc au scos un punct, la Reghin. Medieşenii continuă parcursul bun. Vineri, la Reghin, echipa mică a Gazului metan a bifat al patrulea meci consecutiv fără înfrângere. Din ultimele 4 meciuri, jucătorii lui Costel Hanc au obţinut 10 puncte, din 12 posibile. Din nefericire, Costel Hanc a fost nevoit să facă prima schimbare după numai un sfert de oră, Florin Sabou suferind o ruptură musculară. Peste alte 10 minute, Dobrău a deschis scorul, cu o lovitură de cap bine plasată. Doar o jumătate de repriză a ţinut însă bucuria gazdelor, fundaşul Savin reuşind să egaleze în secundele de prelungire, fructificând o centrare ca la carte a experimentatului Ionuţ Buzean. Gaziştii au început mai bine repriza a doua şi Hlinca a avut o primă situaţie de gol, trimiţând peste transversală, din poziţie favorabilă ('50). Un minut mai târziu, Gombar a reluat dezamăgitor, din doar 6 metri, iar Boaru a trimis balonul în bară, cu un şut de la 20 de metri ('53). La celelalte buturi, fostul gazist Truţă l-a încercat cu un "trasor" pe Edgar, dar portarul Mediaşului a fost pe fază ('62). După alte două situaţii irosite de gazişti, Husar fiind blocat de Moldovan ('63), iar Boaru trimiţând alături, din 8-9 metri, finalul de meci a fost al gazdelor, Bucin trecând în două rânduri pe lângă golul victoriei ('88 şi '90). "Din păcate, am primit gol la prima fază fixă a gazdelor. Pe urmă am controlat jocul aproape în totalitate, la toate capitolele, tehnico-tactic şi fizic. Am şi irosit câteva ocazii, dar una peste alta eu consider rezultatul echitabil. Este foarte bine că nu am pierdut şi astfel ne continuăm seria de rezultate pozitive din ultimele etape. Sunt mulţumit cu acest egal, chiar dacă se putea şi mai bine. Am ajuns la zero la "adevăr", de la minus 7. Vineri va veni liderul la Mediaş, iar cum toate echipele vor să învingă formaţia de pe primul loc, la fel ne propunem şi noi”, a mărturisit tehnicianul Costel Hanc, care a trimis în teren formaţia Fenny - Stoia, Savin, Husar, Buzean - Hlinca, Bîlc, Gaşpar (Lază '88), Lup (Lunca '75; Fleşer '89) - Fl. Sabou (Gombar '14), Cl. Boaru.