Cum au jucat medieşenii

Cum au jucat medieşenii

Răzvan Pleşca
A apărat tot ce se putea apăra. Şi-a salvat din nou în câteva rânduri echipa. Este o surpriză plăcută. Din nefericire, n-a avut inspiraţie şi la penalti.

Jasmin Trtovac
S-a descurcat în general bine pe banda dreaptă. Parcă joacă de atâta vreme pe acest post. Intervenţii bune şi sigure.

Florin Lazăr
Rareori depăşit de situaţie. Este un fotbalist cu evoluţii constant bune. Şi cu Rapidul s-a descurcat bine, drept dovadă că Spadacio şi Cassio nu s-au prea văzut.

Akaky Khubutia
Alături de Fl. Lazăr a închis bine, pe centru. Doar mici scăpări, cum au fost cele din minutele 36 (Spadacio) şi 77 (Sburlea).

Ionuţ Buzean
Jucător cu experienţă. Muncitor. Ar fi fost o greşeală pentru oficialii Gazului metan dacă s-ar fi despărţit de el în această vară. Şi-a scăpat echipa în minutul 18.

Michal Kubala
Unii îl consideră "oaia neagră" a meciului, pentru henţul făcut la penalti. Nu trebuie să i se uite şi lucrurile bune făcute în acest meci.

Ovidiu Hoban
Parcă nu ar avea splină, atât de mult aleargă acest jucător. Din nou a fost unul dintre cei mai buni d epe teren, remarcându-se atât în defensivă, cât şi în preajma careului advers.

Alex Munteanu
Parcă mai puţin inspirat decât la precedentul meci al Gazului metan la Sibiu. S-a zbătut mult, dar fără prea mult folos.

Eric de Oliveira
Vreo câteva "artificii" şi pase decupate din manual, plus vreo două lovituri libere. A fost cât pe ce să marcheze, în prima repriză. Cam puţin însă pentru un golgeter.

Paul Pîrvulescu
Din nefericire, a jucat doar 26 de minute, având ghinionul să se accidenteze. Ratează astfel convocarea la naţionala de tineret.

Admir Aganovic
S-a zbătut mult şi de data aceasta, dar nu s-a lipit (încă) la gol. Ceva ocazii, dar tratate - parcă - cu prea multă superficialitate. În plus, prea nervos.

Doru Dudiţă
Se vede că fotbalistul care a jucat, şi în trecut, pe "Municipal", are poftă de fotbal, după ce a apărut cam puţin în echipa Gazului metan. A hăituit defensiva giuleşteană în permanenţă.

Raul Martin del Campo
Nici albă, nici neagră, în cazul primului spaniol din istoria Gazului metan. În cele 25 de minute n-a arătat prea multe. Aşteptăm mai multe de la el.

Cristi Silvăşan
Ar fi putut primi un penalti în prelungiri, când a căzut, între 3 jucători giuleşteni. Dacă ar fi scos acea lovitură de la 11 metri şi-ar mai fi spălat din păcate, pentru că e restanţier la capitolul goluri.