Deasupra tuturor !

Deasupra tuturor !


Markovici, Munteanu și Eric au adus victoria de pe Municipalul din Sibiu. Eric a ajuns la al șaptelea gol înscris în primele patru etape din liga 1. Gazul joacă sâmbătă la Tg. Jiu.

Sportul a anunțat înainte de meci că merge la Sibiu să ia puncte și să dea goluri. Gasca nebună din Regie a dormit în ghete la prima fază fixă, iar turnul de control al Gazului, Zarko Markovic, s-a înălțat nestingherit la o centrare a lui Eric și a înscris cu capul fără speranță pentru Viciu. Sportul a replicat doar prin nervozitate în primele 15 minute, când Varga și Ciupe au primit cartonaște pentru proteste. Irimia a trecut pe sub un balon în minutul 15, dar egalarea putea venio din centrarea lui Ciupe, dar Bălan a șutat defectuos din 5 metri, direct în Pleșca. Muntean a ratat apoi de două ori golul de 2-0, iar Todea a încheiat prima repriză cu un șut periculos din 18 metri.

Repriza lui Pleșca

La reluare Sportul a atacat mai mult, căutând egalarea, dar la rampă a ieșit Pleșca.

Golul a picat până la urmă tot în plasa bucureștenilor. Pârvulescu a centrat perfect de pe stânga, iar Munteanu venit lansat a marcat cu un șut la vinclu din 9 metri lateral dreapta. Și cum meciul nu se putea încheia fără ca Eric să încrie, brazilianul și-a arătat din nou clasa în minutul 67, când l-a lăsat spectator pe Viciu cu un șut imparabil de la 18 metri, din lovituru liberă. Ferfelea a trecut pe lângă golul de onoare în minutul 84, dar bara s-a opus șutului său de la 10 metri lateral dreapta.

Gazul este pe locul 1 în liga 1 și joacă etapa viitoare sâmbătă la Tg. Jiu, de la ora 22.00 cu Pandurii.

Declarație Cristi Pustai:

“Nu ne-am fixat ca obiectiv locul 1. Noi suntem o echipă care ne-am propus să terminăn în primele 10. În fiecare an ne gândim să urcăm două locuri, poate în 2016 ne propunem să luăm titlu. Ne prieşte Sibiul, ne simţim aici ca acasă, lumea ştie fotbal. Reprezentăm un grup unit, acesta este atuul nostru. Ştiam că Sportul e o echipă periculoasă, recunoasc că ne-am bazat pe fazele fixe, mă bucur că ne-a ieşit. Sper să stăm mai mult de 80 de minute pe locul 1, deoarece atât am fost etapa trecută. Eric să fie cu capul pe umeri, el îşi face numele mare.