Gaz Metan neinvinsa dupa 5 etape

Gaz Metan neinvinsa dupa 5 etape

Vezi rezumatul partidei Pandurii - Gaz Metan 0-0! (video)
Pandurii Tg. Jiu şi Gaz Metan Mediaş s-au chinuit să înscrie timp de 90 de minute

Primele 45 de minute ale întîlnirii de la Tîrgu Jiu nu au arătat deloc ca dintr-un meci în care se întîlneau două echipe care joacă în primul eşalon, ci mai degrabă o partidă între reprezentantele Ligii a II-a sau chiar a III-a. Un meci şters, fără ocazii, doar cu cîteva intervenţii ale lui Alexandru Tudor. Doar fluierul arbitrului bucureştean a reuşit să ţină captivă atenţia iubitorilor sportului rege pe durata celor 90 de minute.

Pîrvulescu, Agamovici şi Eric erau puşi pe fapte mari, dar n-au avut nici o şansă în faţa apărării gorjenilor. Aganovici a fost lansat perfect de Eric, dar nu a reuşit să intercepteze mingea în careul de saşe metri al gorjenilor şi prima mică ocazie venea abia în minutul 7. Răspunsul Pandurilor a venit greu, în minutul 31, atunci cînd Adrian Iordache i-a pasat excelent lui Daniel Orac, care a tras puternic, dar mingea a fost parată cu succes de Pleşca. Alexandru Tudor a fost cel care a apărut de cele mai multe ori în joc, arătînd de două ori cartonaşul galben, lui Hoban (20) şi Pîrvulescu (44), dar şi cînd i-a semnalizat în offsaid pe Ad. Iordache (13), Agamovici (15) şi Cardoso (44).
După pauză nimic nu s-a schimbat în jocul extrem de slab al celor două echipe. Tot fluierul lui Alexandru Tudor a fost cel care a atras privirile telespectatorilor, dar şi al spectatorilor în două rînduri, atunci cînd Pintilii (55) şi Todea (57) au fost avertizaţi. Cu un joc static, fară nici o ocazie, doar schimbările celor doi profesori, Ionuţ Badea şi Cristi Pustai au mai animat oarecum prestaţia celor 22 de jucători. Prima ocazie a părţii secunde a venit de la Orac (61) care a tras mult peste poartă, urmată de ocazia lui Ilie Iordache (72) care nu a reuşit să înscrie după ce a trimis o scăriţă peste Pleşca. Doar centrarea lui Cardoso (78) la care nu a ajuns nimeni şi şutul năpraznic al lui Nasser (85) .
Pandurii: M.Popa - G. Matei, Chiricheş, Pintilii, Cardoso - Băcilă, Nasser, Cl. Voiculeţ, Brata - D. Orac, Ad. Iordache
Rezerve: Mingote, Viera, B. Apostu, Grecu, I. Iordache, Stromajer, Nistor

Gaz Metan: Pleşca - Trtovac, Fl. Lazăr, Akaki, Buzean - Al. Muntean, Hoban, Cr. Todea, Pîrvulescu - Eric - Aganovici
Rezerve: Portjos, Silvăşan, R. Zaharia, Dudiţă, Miclea, Kubala, Bozesan

Portarul Plesca ,fundasul Tratovac , Akaki khubutia si Mijlocasul Alex Munteanu
au primit cele mai mari note din echipa noastra . (6).