CSU Sibiu 62-92 Gaz Metan Mediaş

CSU Sibiu 62-92 Gaz Metan Mediaş


Gaz Metan Mediaş a „zdrobit" în deplasare pe CSU Atlassib Sibiu cu scorul de 92-62, după un meci pe care baschetbaliştii lui Bruno Soce l-au dominat de la primul până la ultimul fluier. Câţiva suporteri au strigat cu jumătate de glas „demisia, demisia" pentru Audrius Prakuraitis.

Dacă la fotbal Sibiul a eliminat din cupă Mediaşul cu 3-1, la baschet lucrurile au stat total invers. Într-o atmosferă incendiară, creată de două galerii rivale ce au cântat pe durata întregului meci confruntarea de la Sala Transilvania, se anunţa a fi unul cât se poate de spectaculos. Evident că injuriile dintre cele două galerii nu au lipsit. Începutul însă a fost unul nesigur în ambele tabere, astfel că, după aproximativ 3 minute, scorul era încă 0-0. Howell a deschis scorul cu o aruncare liberă de trei puncte, aceasta fiind cea mai mică diferenţă înregistrată pe tabelă pe durata celor patru sferturi. Apoi oaspeţii s-ai dezlănţuit reuşind un „run" după 4 minute şi jumătate de 8-0. Iar de aici lucrurile au curs de la sine. Ambele echipe au început să marcheze, iar scorul primei pauze era de 21-10 în favoarea Gazului. Repriza secundă a decurs la fel ca şi prima, însă sibienii au cedat şi mai mult astfel că, după 20 de minute, tabela arăta un neverosimil 32-53.

După pauză, cei aproximativ 1.400 de fani ai Sibiului sperau într-o revenire spectaculoasă însă se pare echipa nu a putut mai mult şi nu parea a fi o problemă de ordin tactic, ci una care reflectă valoarea. Repriza a treia s-a derulat la fel ca şi cea dea doua, tot cu gruparea de pe Târnavă la cârma jocului, scor 48-71. Ultimul sfert a declanaşat un val de furie în rândul suporterilor sibieni, care s-au arătat nemulţumiţi de cum au evoluat o parte dintre jucătorii. Cel mai apostrofat a fost lituanuianul Arturas Masiulis care a avut o serie de câteva mingi foarte uşor pierdute, lucru care a făcut ca fanii să îi ceară schimbarea. Acesta a fost schimbat cu Harrison. Aproape de final, când oaspeţii mai aveau 12 puncte şi atingeau borna cu numărul 100, fanii gazişti au strigat „Suta, suta" însă acest lucru nu s-a produs. Astfel că, după patru sferturi, scorul a fost de 62-92.

Returul se joacă duminica la ora 18:00 în Sala Sporturilor din Mediaş.