Alex Munteanu dorit de Timisoara

Alex Munteanu dorit de Timisoara

Acum doi ani Munteanu juca fotbal în sală de plăcere şi nu visa să devină jucător profesionist. Pustai l-a titularizat însă în Liga I, iar acum mijlocaşul e primul pe lista de achiziţii a lui Poli.

Eric nu este singurul jucător de la Mediaş căruia "granzii" îi dau târcoale. Alex Munteanu este fotbalistul echipei de pe locul 5 care l-a impresionat pe Marian Iancu. Singurul jucator pe care i-l propun lui Uhrin este Alex Munteanu, dar să vedem dacă cei de la Mediaş vor accepta oferta noastră" , a spus finanţatorul lui Poli. Mijlocaşul de 23 de ani spune că se aştepta să apară ofertele, dar nu e convins că oficialii Gazului o să-i dea drumul. "Am văzut şi eu prin presă că Marian Iancu a vorbit despre mine. Dacă va fi o ofertă favorabilă pentru club şi pentru mine, cred că aş putea pleca. E normal să avem oferte pentru că echipa merge bine" , crede Munteanu.

Costă jumătate de milion de euro

Mijlocaşul dreapta recunoaşte că toate i se întâmplă foarte repede, după ce în urmă cu doi ani era încă jucător amator, iar Pustai l-a descoperit jucând fotbal în sală. "Îmi trăiesc visul", spune râzând Munteanu, pentru care un transfer la Timişoara ar fi împlinirea unui nou vis. "Visez şi să ajung la o echipă mare ca Poli. N-ar fi rău deloc să ajung acolo", spune Munteanu. Gazul nu renunţă însă uşor la mijlocaş. Ardelenii vor 500.000 de euro în schimbul jucătorului care a marcat două goluri în acest sezon.

16 meciuri din 18 a evoluat Munteanu ca titular, în acest sezon