EXCLUSIV - Scandalul continuă! ”Facem memoriu la FIFA!”

EXCLUSIV - Scandalul continuă! ”Facem memoriu la FIFA!”

Mijlocașul brazilian a fost desemnat cel mai bun strain din Liga 1 în anul 2010.

Plecarea lui Eric de Oliveira de la Gaz Metan Mediaş devine o telenovelă. Şefii lui Gaz Metan spun că brazilianul mai are contract până în 2015 şi că au plătit clauza de reziliere către brazilienii de la Metropolitano. În plus, îl ameninţă pe Eric cu FIFA.

Vedeta Mediaşului, Eric de Oliveira, a ajuns la un acord cu ocupanta locului 5 în Ucraina, Karpaty Lvov, dar este ameninţat de foştii săi şefi de la Mediaş cu un proces la FIFA. Explică preşedintele Corin Cindrea.

"Pe noi ne ajută actele. În urmă cu câteva luni, după ce l-am convins pe Eric să semneze un nou contract, până în 2015, le-am plătit celor de la Metropolitano, clubul brazilian cu care îl deţineam în coproprietate, suma de 122.500 de
euro, adică 35% din valoarea clauzei de reziliere. Brazilienii au trimis a doua zi banii înapoi, dar apoi noi i-am retrimis şi acolo au rămas. În plus, am înregistrat la LPF contractul lui Eric, care are ataşată şi o cerere a lui de a rămâne la noi până în 2015. Mergem până la FIFA dacă trebuie", a dezvăluit Sorin Cindrea.