Zaharia ingroapa Gaz Metan! Rapid - Gaz Metan (2-1)

Zaharia ingroapa Gaz Metan! Rapid - Gaz Metan (2-1)

http://www.europeword.com/blog/wp-content/uploads/European-Soccer.jpg
Rapid  Bucuresti 2-1 Gaz Metan Medias
Gaz Metan Medias n-a reuşit nici de data aceasta să dea lovitura în Giuleşti. Jucătorii lui Cristi Pustai au început bine meciul cu Rapidul, Pîrvulescu i-a furat mingea lui Costa şi a trimis în careu, pentru Todea, care a marcat cu un şut de la 14 metri ('8). "Alb-vişiniii" au replicat slab, abia după aproape o jumătate de oră punându-i probleme lui Pleşca, dar goal-keeper-ul a reţinut pe linia porţii mingea şutată din lovitură liberă de Spadacio ('34). Şase minute mai târziu, Rapidul a marcat, dar golul a fost anulat, Herea şi Cassio făcându-l sandviş pe portarul Gazului metan. Pleşca a avut o nouă intervenţie mare la "capul" lui Cassio, dar mingea trecuse deja de linia porţii ('42): 1-1. Lovitura de graţie a picat în prelungiri, atunci când Zaharia a deviat în propria poartă mingea centrată de Rui Duarte.
Repriza a doua a fost şi mai spectaculoasă. Spadacio ('51) şi Herea ('53) au irosit primele situaţii de gol de după pauză. La celelalte buturi, Bornescu a fost salvat de bară ('63). Spadacio, în alte două rânduri ('65 şi '74), a trecut pe lângă 3-1. Finalul a fost al gaziştilor, Alex Munteanu ('78), Bawab ('88), dar mai ales Dan Roman ('90) - reluare acrobatică, pe lângă, din doar 3 metri - ratând rând pe rând ocazia de a înscrie golul egalizator. Nervii au cedat, la final, fotbaliştii încăierându-se după ultimul fluier al lui Teo Crăciunescu.

Rapid: 33. Bornescu - 81. Candido Costa (2. Rui Duarte '20), 4. M. Antonio, 27. Glauber, 19. Bozovici - 14. M. Roman (11. S. Frunză '80), 8. N. Grigore, 30. Spadacio, 7. Cesinha - 9. Cassio, 10. Herea (13. Olberdam '60)

Gaz Metan: 12. Pleşca - 16. R. Zaharia, 19. Fl. Lazăr, 13. Akaki, 15. Hoban - 5. Al. Muntean, 25. Markovic (10. Fl. Bratu '72), 21. Todea, 22. P. Pîrvulescu (20. D. Roman '61) - 27. Eric, 14. Del Campo (18. Bawab '57). 

Şuturi: 10-8 (pe poartă 6-4). Cornere: 5-5. Ofsaiduri: 0-1. Raportul faulturilor: 18-21.

Liga I, etapa a XXIII-a
Vineri
ASTRA PLOIEŞTI - VICTORIA BRĂNEŞTI 2-0 (1-0)

Au marcat: Maghici '1 - autogol, Măţel '90+1
FC VASLUI - UNIREA URZICENI 2-0 (0-0)
Au marcat: L. Sînmărtean '82, Adailton '90+3
FC BRAŞOV - OŢELUL GALAŢI 1-0 (0-0)
A marcat: Ilyeş '90
UNIVERSITATEA CLUJ - DINAMO BUCUREŞTI 2-1 (1-0)
Au marcat: Cl. Niculescu '17, Nasser '72 / Dănciulescu '68
Sâmbătă
FCM TG. MUREŞ - GLORIA BISTRIŢA 2-0 (2-0)

A marcat: Didi '18, '39
SPORTUL STUDENŢESC - UNIVERSITATEA CRAIOVA 3-0 (1-0)
Au marcat: Ferfelea '44, Curelea '50, T. Bălan '67 - penalti
FC TIMIŞOARA - STEAUA BUCUREŞTI 0-0
Duminică
PANDURII TG. JIU - CFR CLUJ 2-1 (1-0)

Au marcat: Lemnaru '45+1, Vranjes '61 / Bastos '70
RAPID BUCUREŞTI - GAZ METAN MEDIAŞ 2-1 (2-1)
Au marcat: Cassio '42, R. Zaharia '45+1 - autogol / Todea '8.