Gaz către Europa!

Gaz către Europa!

http://www.antena3.ro/thumbs/big/2011/04/24/gaz-metan-medias-prima-victorie-dupa-cinci-etape-2-0-cu-unirea-urziceni-93725.jpg Gaz Metan Mediaş va juca în premieră în Europa League după ce Politehnica Timişoara nu a primit licenţa din partea UEFA.

Din 151 de formaţii care sunt sigure de prezenţa în Europa League, doar nouă participă în premieră în cupele europene. Numai că, pe lângă prezenţa în această ultimă categorie, Gaz Metan mai deţine un record inedit: e, alături de FC Gagra (Georgia) şi FC Neath ( Tara Galilor), echipa care are doar un component care a mai evoluat în cupele europene! 

La debutul sezonului, şefii de la Mediaş au stabilit şi un bonus în eventualitatea în care echipa ar ajunge în Europa League. Astfel, s-a hotărât ca fiecare dintre titularii lui Cristi Pustai să primească câte 8.000 de euro dacă obiectivul era îndeplinit. În acest moment, acesta a fost atins, aşa că jucătorii au început deja să dea telefoane la club pentru a vedea dacă oficialii au de gând să-i premieze! "Vorbim după ce se stabileşte exact situaţia Timişoarei", au parat şefii de la Gaz Metan.