Avancronica CS Mioveni - Gaz Metan Media

Avancronica CS Mioveni - Gaz Metan Media

Antrenorul Cristian Pustai crede că formaţia sa a pierdut calificarea cu austriecii în meciul tur. "Per ansamblu calificarea lor e meritată. Noi am pierdut la Viena calificarea, am primit golurile doi şi trei foarte uşor, în faţa unei echipe care nu cred că a fost superioară. Am adus opt puncte ţării. Nu ştiu ce echipă va juca la Mioveni. Azi am venit ca la Mărăşeşti, cu doar 18 jucători. Ne bucurăm că vine pauza de două săptămâni. Dacă vrem să ne atingem obiectivele va trebui să facem achiziţii. Sunt convins că în oraş va fi sărbătoare pentru că am făcut o figură foarte frumoasă. Mi l-aş dori pe Cristi Bud de la CFR Cluj la echipă. Eu l-am adus din Liga 2, iar acum ar avea ocazia să joace. E păcat că el să stea pe bancă. Dacă vine la noi are şanse să-şi revină", a spus Pustai.

Gaz Metan a luptat pentru miracolul "Grupele Europa League" cu doi fotbalişti accidentaţi în primul "11": Markovic şi Bawab. Ultimul e suspect de hernie! "Avem trei jucători în cârje, la fiecare meci am avut probleme. Cei 18 din lot sunt tot ce am! Mai sunt şi alţii accidentaţi, dar vor forţa să joace!", aşa evalua Pustai lotul cu care a pregătit miracolul calificării Gazului în grupe. Iar lista e simplă: Buchta, Akaki, Raul, Munteanu, Pârvulescu, Dudiţă (accidentaţi). Lor li s-au adăugat Buzean (suspendat) şi Eric (fugit de la echipă). Aşa că "Profesorul" s-a văzut nevoit să joace la sacrificiu. I-a aruncat pe iordanianul Thaer Bawab şi pe sârbul Zarko Markovic în luptă cu vienezii, deşi primul e suspect de hernie, iar al doilea a acuzat probleme musculare după jocul cu Voinţa. Mai mult, Bawab se plânge de probleme medicale încă de la jocul cu Mainz, din retur, partidă în care a decis calificarea medieşenilor mai departe, la penalty-uri. "Nu mă mai gândesc la dureri, trebuie să ajut echipa. Trag de mine!", spunea atunci Bawab. Pustai vrea să-l trimită azi la un control amănunţit pe iordanian.

Echipa probabilă: Pleşca - Trtovać, Fl.Lazăr, Z.Marković, Vukadinović - Hoban, Todea, Breeveld, Cip.Petre - Fl.Bratu, Liţu; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi: Pârvulescu, Buchta, Al.Muntean, Raúl del Campo, Dudiţă, Bawab; Incert: Khubutia; Suspendaţi: -

Gaz Metan Mediaş a ratat calificarea în grupele Europa League la fotbal, chiar dacă a învins pe Austria Viena cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, la Cluj-Napoca, în manşa a doua a play-off-ului competiţiei. Învinsa cu 3-1 la Viena, Gaz Metan nu a reuşit decât o victorie la limita, cu 1-0, prin golul marcat de Ovidiu Hoban (40) şi a parasit competiţia cu capul sus.

Gaz Metan Mediaş - Austria Viena 1 - 0 (1-0)
A marcat: 1-0 Ovidiu Hoban (40)
Gaz Metan: Pleşca - Trtovac, Fl.Lazăr, Z. Markovici (Miclea '74), Vukadinovici - Cr.Todea (Roman '81), Breeveld - Hoban, Bawab, C.Petre - Fl. Bratu (Liţu '60). Antrenor: Cristian Pustai.
Austria Viena: P. Grunwald - Klein, Margreitter, Ortlechner, Suttner - Hlinka, A. Grunwald - Barazite (Stankovici '46), Jun (Rogulj '86), Junuzovici - Linz. Antrenor: Karl Daxbacher.
Cartonaşe galbene: Todea '37, Petre '90+2 - Breeveld '76, Jun '78, A. Grunwald 90+1

ULTIMUL MECI (Gaz Metan Mediaş - Voinţa Sibiu 3-0)
Au marcat: 1-0 Jasmin Trtovać (49), 2-0 Florin Bratu (62), 3-0 Thaer Bawab (66)
Mediaş: Pleşca - Trtovac, Lazăr, Markovic, Vukadinovic (Akaki '46, Bozeşan '74) - Hoban, Breeveld - Miclea, Bawab, Petre - Roman (Bratu '56). Antrenor: Cristian Pustai
Sibiu: Dănălache - Forika, Apostol, Grigore, Tătar - Beza, Dîlbea (Măjer '78), Nicola - Antohi (Matei '54), Neguţ (Coman '64), Popa. Antrenor: Alexandru Pelici
Cartonaşe galbene: Trtovac '51, Bratu '63 - Forika '42, Beza '44, Nicola '50, Tătar '61


Gaz Metan Mediaş n-a avut nicio problema in a-si adjudeca cele 3p cu vecina din judet, Vointa Sibiu pe care a batut-o clar cu scorul de 3-0. Din pacate pentru medieseni, acestia au fost eliminati in play-off-ul Europa League de Austria Viena, desi au castigat joi cu 1-0. Ar fi fost frumos pentru ardeleni daca ar fi reusit calificarea in grupe, dar si asa au parasit Europa cu fruntea sus, eliminand pe KuPS si Mainz, fiind la un singur gol distanta de a-i elimina si pe cei de la Austria Viena. De acum jucatorii lui Pustai se vor concentra doar in campionat, unde spera sa revina in fruntea clasamentului si la anul sa prinda din nou un loc in Europa. "Gazistii" vor face tot posibilul sa nu piarda meciul de la Mioveni pe care il vor aborda la victorie, mai ales ca in urmatoarea etapa va fi mult mai greu sa castige punct(e), intrucat vor intalni Steaua.
Ilie Stan: "Cred în această echipă, ne trebuie însă răbdare şi multă muncă pentru a face lucrurile să meargă. Încercăm să nu pierdem următorul meci, cu Gaz Metan Mediaş, ba chiar să îl câştigăm"
Tehnicianul Ionuţ Popa şi conducătorii grupării CS Mioveni au încheiat, pe cale amiabilă, colaborarea, după ce în primele patru etape echipa a înregistrat numai înfrângeri şi nu a marcat vreun gol. Ionuţ Popa a antrenat formaţia CS Mioveni din turul sezonului trecut, când echipa se afla în Liga 2. Acesta a avut ca obiectiv promovarea în Liga 1, reuşită deşi echipa s-a clasat pe locul al treilea, dar, pentru că FC Bihor nu a obţinut licenţa pentru Liga 1, a promovat în primul eşalon.

Tehnicianul Ilie Stan este noul antrenor al formaţiei CS Mioveni, semnând, luni, un contract valabil două sezoane cu gruparea argeşeană. "Cred în această echipă, ne trebuie însă răbdare şi multă muncă pentru a face lucrurile să meargă. Încercăm să nu pierdem următorul meci, cu Gaz Metan Mediaş, ba chiar să îl câştigăm. Sunt jucători la care am renunţat şi suntem în discuţii cu alţii pentru a veni aici. De mâine vom vedea care sunt noutăţile. Dică, Neaga şi Mărgăritescu sunt jucători de bază pe care voi miza în continuare", a declarat, Ilie Stan, care îl va avea ca secund pe Gabriel Mărgărit. Cei cinci jucători excluşi din lot de noul antrenor sunt Hăisan, Naidin, Baicu, Vladu şi Lircă.
CS Mioveni - Gaz Metan Mediaş este meci de X2. Gazdele au pierdut toate meciurile disputate in acest sezon si chiar daca au jucatori de atac precum Dica, Neaga, Tanase sau Dina, n-au fost in stare sa inscrie niciun gol in 360 de minute. Oaspetii au inceput si ei prost campionatul, pierzand cu Brasov si Dinamo, dar apoi si-au revenit invingandu-le pe CFR si Vointa. La Mioveni pe banca tehnica va fi un nou antrenor Ilie Stan, iar conducerea si suporterii spera ca venirea acestuia sa declanseze un soc pozitiv in cadrul lotului. "Gazistii" au probleme de lot, sunt foarte obositi dupa cele 6 meciuri europene cu KuPS, Mainz si Austria Viena si abia asteapta pauaza cauzata de preliminariile CE 2012 pentru a se odihni si a-si reface jucatorii. Va fi un meci neatractiv, in care se pune intrebarea daca Mioveni, care n-a inscris pana acum niciun gol, va avea forta sa marcheze in poarta Mediaşului, echipa care n-a primit gol in ultimele doua etape, dar a marcat cinci. E greu de crezut ca argesenii vor avea forta sa-i bata pe ardeleni, chiar daca sunt putin obositi, asa ca n-ar fi exclus ca cele doua echipe sa se multumeasca cu un rezultat de egalitate.

29.08.2011, Mioveni, Stadion: "Orăşenesc", ora: 21:30, live DIGI TV
Arbitru: Augustus Constantin (Râmnicu-Vâlcea)
CS Mioveni - Gaz Metan Mediaş