EXCLUSIV : Revine Cristi Bud ?

EXCLUSIV : Revine Cristi Bud ?

Atacantul va reveni împrumut un sezon la Mediaş, fiind convins de aventura europeană.

Gaz Metan Mediaş se întăreşte pentru a forţa accesul în Europa League. "Avem nevoie de două-trei transferuri. Să sperăm că le vom finaliza şi atunci putem privi mai liniştiţi confruntările din campionat şi Europa", a cerut Cristi Pustai.

Prima lovitură a fost deja dată. Medieşenii îl aduc împrumut un an pe Cristi Bud (26 de ani) de la CFR Cluj pentru a întări ofensiva echipei, care a reuşit doar 3 goluri în 4 partide oficiale, două de cupe europene şi două de campionat. Bud a fost cedat în iarna anului 2009 la CFR pentru 750.000 de euro. "Pentru mine cel mai important este să joc. Am ajuns la o vîrstă, nu-mi mai permit să stau pe tuşă", a comentat atacantul clujenilor. Bud a mai fost dorit de Sabău la Tîrgu Mureş, însă şefii lui CFR au preferat varianta Mediaş.

2 transferuri a făcut Mediaşul în vară, mijlocaşii Ciprian Petre (ex-Bistriţa) şi Nicandro Breeveld (ex-Jiul), ambii liberi de contract

20 de goluri a înscris Bud în liga 1 de la debutul său pe 28 februarie 2009, Oţelul - Gaz Metan 3-1

Bud la Mediaş: 32 partide, 11 goluri
Bud la CFR: 37 partide 9 goluri