Todea: "Desi intalnim un adversar foarte puternic.vom face tot posibilul sa nu  pierde în Austria"

Todea: "Desi intalnim un adversar foarte puternic.vom face tot posibilul sa nu pierde în Austria"

Căpitanul Gazului metan, Cristi Todea, consideră victoria cu CFR Cluj drept una meritată şi muncită. Todea a mărturisit că, după ce au vizionat DVD-urile cu primele meciuri din campionat ale clujenilor, gaziştii i-au "citit" pe jucătorii lui Jorge Costa. Totodată, mijlocaşul Gazului metan e de părere că medieşenii pot obţine un rezultat bun în play-off-ul Ligii Europa, fiind convins că, la Viena, echipa sa nu va pierde, joi seara.
- Cristi, te aşteptai la un aşa rezultat bun, pe terenul unei echipe care a pornit bine în noul sezon şi care avea maximum de puncte după două etape?
- A fost o surpriză mare, dar cu atât mai plăcută, pentru că a fost obţinută pe terenul unei echipe de talia CFR-ului. Înainte de meci, noi aveam o serie de probleme de efectiv şi ne gândeam că şi un rezultat de egalitate ar fi bun, însă după ce le-am luat pulsul clujenilor ne-am dat seama că putem obţine mai mult de atât. Ceea ce s-a şi întâmplat, am luat 3 puncte pe terenul uneia dintre echipele cu pretenţii la titlu.
- Cu ce i-aţi surprins pe clujeni?
- Am închis foarte bine culoarele, ne-am apărat exact. Pe "ceferişti" i-am urmărit în meciurile jucate în primele două etape, astfel că ştiam exact ce vor face în teren. I-am "citit" bine. Nu le-am oferit spaţii şi timp de gândire. Adevărul este că am avut şi şansă, la bara lor, în prima repriză. Dar, una peste alta, a fost un rezultat meritat, în ceea ce ne priveşte.
- Dacă, până acum, în acest sezon, aţi alternat rezultatele pozitive cu înfrângerile, de această dată aţi legat două rezultate pozitive...
- Aşa este. Nu am reuşit până acum să obţinem două sau chiar 3 victorii consecutive. Acum, după calificarea cu Mainz, a venit această victorie. Sperăm să o ţinem tot aşa, să obţinem cel puţin un egal şi în Austria. Să nu uităm că, în ediţia precedentă de campionat, aşa am urcat în clasament, obţinând victorie după victorie.
- Acest succes de la Cluj v-a asigurat un moral bun pentru confruntarea din Europa League. Dai un pronostic pentru joi?
- Într-adevăr, victoria cu CFR Cluj ne dă un plus de moral. Dar, Liga I e Liga I, iar Europa League e Europa League, cu totul altceva, un fotbal la un nivel mai înalt. În aceste zile îi vom studia pe austrieci, pe DVD, vom încerca să le găsim punctele slabe şi să căutăm soluţii să le fructificăm. Un pronostic? Ambele echipe au şanse egale. Calificarea în grupele Europa League se joacă. Vor fi două meciuri dificile, vom avea mult de muncit, de alergat pentru o eventuală nouă calificare. Trebuie să fim răi pe teren, în sensul bun al cuvântului. Sunt convins că vom face o figură frumoasă la Viena, nu vom pierde. Apoi, în retur, la Cluj, pe terenul pe care am câştigat cu CFR Cluj, îmi doresc să obţinem o victorie care să ne asigure calificarea.