Pustai: Echipa din Mureş nu trebuie neglijată

Pustai: Echipa din Mureş nu trebuie neglijată

Antrenorul Gazului Metan, Cristi Pustai a susţinut vineri o conferinţă de presă, înaintea partidei din etapa a 8-a de pe teren propriu în compania celor de la FCM Târgu Mureş. Pustai a spus că echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău nu trebuie neglijată, deşi a avut un start de sezon mai slab. „Urmează din nou o partidă pe teren propriucu formaţia din Târgu Mureş, o echipă bună care în acest campionat a avut un start mai slab, dar eu cred că nu trebuie neglijată. Este o echipă în care s-au investit bani şi s-au adus jucători destul de buni şi care probabil îşi va reveni pe parcursul acestui campionat. Dacă o luăm după simetria în care am parcurs acest tur de campionat, ar trebui să urmeze un meci bun şi sper că jucătorii sunt conectaţi la importanţa acestui joc şi vom obţine cele 3 puncte. La capitolul absenţe, deocamdată este incert Trtovac, va reveni Markovici care a fost suspendat etapa trecută şi încet-încet sper că îşi vor reveni şi jucătorii care au fost accidentaţi, cum a fost Paul Pârvulescu”, a spus antrenorul „lupilor negri”.
La conferinţa de presă de la stadionul Gaz Metan a fost prezent şi atacantul Cristi Bud, împrumutat pentru acest sezon de la CFR Cluj. Bud a spus că speră să revină cu gol în partida de luni seară împotriva celor de la Târgu Mureş. „Este o partidă destul de grea, pentru că Mureşul are jucători foarte buni şi experimentaţi, dar eu sper să câştigăm şi să obţinem cele 3 puncte. M-am reacomodat foarte bine la Mediaş, am ales cu sufletul când am revenit la Gaz Metan şi mă bucur că am obţinut cele 3 puncte cu Steaua şi am marcat. A urmat apoi un meci mai slab la Ploieşti, însă sper să îmi iau revanţa luni seara şi să marchez”, a mărturisit Cristi Bud.