Totul despre Astra - Gaz Metan

Totul despre Astra - Gaz Metan

Marius Șumudică: "Întâlnim o echipă bună, care joacă de mult împreună, ceea ce este foarte important. I-a plecat Eric, dar a păstrat unitatea grupului și antrenorul pe care îl socotesc printre cei mai buni din țară, iar asta o face mai puternică"

Astra Ploieşti

În conferința de presă dedicată meciului cu Gaz Metan, antrenorul Marius Șumudică a vorbit și despre adversar: "Întâlnim o echipă bună, care joacă de mult împreună, ceea ce este foarte important. I-a plecat Eric, dar a păstrat unitatea grupului și antrenorul pe care îl socotesc printre cei mai buni din țară, iar asta o face mai puternică. Practic, întâlnim echipa care a scos Mainzul și a bătut Steaua în etapa trecută. Este o adversară dificilă, cu statură, cu potențial. Cu Rapidul i-am bătut de două ori, dar a fost foarte greu".

Șumudică a mai spus că există o forță a grupului la Astra: "Dar și noi avem jucători foarte buni, am citit că am fost pe primul loc la duelurile aeriene, prin detentă, joc de cap. Cred că vom fi sută la sută ca potențial și vom putea câștiga. În primul rând, trebuie să dăm gol, să fim periculoși în faza ofensivă. Iată că am marcat două goluri în deplasare, dar am și primit două, fiind nemulțumit de faza ofensivă. Am dovedit puterea de a reveni de două ori la Târgu-Mureș și trebuie să ai potențial pentru a o face. Începem să câștigăm la relații de joc, să cristalizăm un prim 11. Există o forță a grupului la Astra, vreau să o demonstrăm sâmbătă".

Antrenorul a explicat de ce a jucat Găman la Târgu-Mureş: "Titularizarea lui Găman a fost o decizie de ordin tactic – am dorit să câștigăm un pic în viteză. Și uite că s-a descurcat, a dat și gol, dar sunt convins că poate mai mult. Vor mai fi decizii din astea, eu simt cel mai bine jucătorii înainte de meci. Sper să fiu inspirat în continuare. Cu Bărboianu mai durează. E o zonă delicată unde apare această fisură de stres, trebuie să fim foarte atenți, să nu forțăm recuperarea. Băjenaru mai are de pus la punct. Știam ce poate să facă, cât m-a ajutat la Bistrița. Are pasa finală ca puțini alții de la noi".

Fundasul central din Burkina Faso, Salif Nogo, a revenit la antrenamentele primei echipe, dupa o perioada de aproape 11 luni de la ultimul meci oficial jucat de el! Nogo s-a accidentat in toamna lui 2010, la un amical jucat de echipa Astra la Galati, cu Otelul, suferind o ruptura a ligamentelor exterioare de la genunchi, fiind necesara o operatie la Roma. Apoi, in perioada de recuperare, in Turcia, cand Nogo a revenit la pregatiri, efectuand cantonamentul din Antalia, africanul s-a rupt din nou, devenind indisponibil o alta perioada lunga. Ramane de vazut, acum, cat de aproape de forma competitionala va reusi sa ajunga Salif, care nu este exclus sa treaca o perioada si pe la "satelitul" din Giurgiu.

Echipa probabilă: S.Lung jr. - Măţel, Găman, Bruno Miguel, Maranhão - Strătilă, Seto, N'Doye, Udoji - Fatai, Miranda; Antrenor: Marius Şumudică; Accidentaţi: C.Grigore, Pătraşcu; Suspendaţi: -

Ambele echipe ale clubului vor disputa partidele din 16-imile Cupei României miercuri 21 septembrie. Astfel, Astra 2 primește la Giurgiu -de la ora 16:00- vizita clujenilor de la "U", iar echipa de Liga 1 joacă, de la 21:30, cu CFR Cluj. "CFR- ului nu îi va fi ușor aici, avem ca obiectiv să ne calificăm miercuri în Cupa României", a spus Șumudică.

Aflat in ultimele luni de contract cu Astra Ploiesti, portughezul Paulo Dinarte Gouveia Pestana a primit din partea Camerei de Solutionare a Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, o noua amanare la cererea sa privind unele drepturi financiare. Cazul a fost amanat pentru sedinta din 27 septembrie, intre timp, jucatorul si clubul purtand negocieri pentru prelungirea contractului care dureaza de aproape trei ani.

ULTIMUL MECI (FCM Târgu-Mureş - Astra Ploieşti 2-2)
Au marcat: 1-0 Florin Dan (27), 1-1 Valerică Găman (63), 2-1 Robert Ilyeş (90+1), 2-2 Ousmane N'Doye (90+10)
FCM: Albuţ - E. Nicu, D. Matei, Ghionea, Szilagyi - Fl. Dan, Ilyeş, Issa Ba (Goge '88), Astafei (Bumba '85) - Cavalli, Ruiz (Buş '77). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Astra: S. Lung jr - Măţel, Găman, Bruno Miguel, Maranhão (Ţigănaşu '75) - Strătilă (Stan '68), Seto (Fatai '46), N'Doye, Băjenaru, Udoji - Miranda. Antrenor: Marius Şumudică.
Cartonaşe galbene: D. Matei '54, Issa Ba '72, Szilagyi '87, Bumba '90+6 - Bruno Miguel '40, N'Doye '53, Stan '90+11


Astra Ploiesti a obtinut o remiza norocoasa la Targu-Mures, acolo unde a marcat golul egalizator in minutul 100! De cand a preluat Astra antrenorul Sumudica este neinvins, fiind pe locul 10 in clasament, dar cu mari sanse de a urca, intrucat vor urma cateva partide mai usoare. Obiectivul Astrei este de a se bate pentru un loc de Europa League, asa ca in meciul de maine prahovenii vor face tot posibilul sa castige 3p, mai ales ca si Medias vrea ca la anul sa participe din nou in Europa. Patronul Ioan Neculae este putin suparat dupa ce echipa sa a facut doua egaluri consecutive si le-a cerut jucatorilor ca pana la meciul cu Otelul din etapa a zecea sa castige cel putin 7p, caz in care ii va recompensa cu un bonus substantial.

1. Dinamo Bucureşti 6 5 0 1 13-4 15
2. Rapid Bucureşti 6 4 1 1 9-4 13
3. CFR 1907 Cluj 6 4 0 2 14-5 12
4. Pandurii Târgu-Jiu 6 3 2 1 10-5 11
5. Universitatea Cluj 6 3 2 1 8-5 11
6. Steaua Bucureşti 6 3 1 2 10-7 10
7. FC Vaslui 6 3 1 2 9-7 10
8. Gaz Metan Mediaş 6 3 0 3 11-11 9
9. Ceahlăul Piatra-Neamţ 6 2 2 2 6-7 8
10. Astra Ploieşti 6 2 2 2 5-6 8
11. Petrolul Ploieşti 6 2 1 3 6-6 7
12. FC Braşov 6 2 1 3 6-7 7
13. Voinţa Sibiu 6 1 4 1 5-7 7
14. Oţelul Galaţi 6 2 1 3 5-8 7
15. FCM Târgu-Mureş 6 1 2 3 5-8 5
16. Sportul Studenţesc 6 1 2 3 6-13 5
17. CS Mioveni 6 1 0 5 5-15 3
18. Concordia Chiajna 6 0 2 4 2-10 2

Gaz Metan Mediaş

După victoria răsunătoare din partida cu Steaua București, "gaziștii" au programat sâmbătă, de la ora 19:00 un alt meci dificil cu o echipă în revenire de formă după cum a declarat tehnicianul Cristian Pustai: "Urmează meciul din deplasare, cu Astra Ploiești, o echipă în revenire de formă, care după cele două înfrângeri în primele două etape nu a mai pierdut niciun meci. Nu va fi deloc un joc ușor, de altfel nici nu mai există meci ușor. Sper că am trecut peste acele oscilaţii de cald și rece, de dulce și amar și că vom redeveni o echipă care primește foarte greu gol și nu se dă ușor bătută". Cu toate acestea, antrenorul principal al medieșenilor își dorește același rezultat ca în sezonul trecut, atunci când au câștigat cu scorul de 2-0, prin golurile marcate de Eric, jucător care e pe punctul de a fi suspendat pentru o perioadă de patru ani, după ce a denunțat unilateral contractul cu gruparea de pe Târnava Mare.

În partida din cadrul etapei a 7-a nu vor putea evolua Markovic (suspendat pentru cumul de cartonașe galbene), Pârvulescu și Bratu (accidentați). De asemenea, nici brazilianul Vitihno Medeiros nu va putea juca, pentru că deși transferul său a fost perfectat, federația din Țara Cafelei întârzie, ca de obicei, să remită jucătorilor cartea verde.

Pustai a vorbit și despre partida din Cupa României de săptămâna viitoare cu CF Brăila, pe care o consideră o deplasare deloc facilă, cu atât mai mult cu cât acesta este decis să folosească jucătorii cu mai puține minute bifate în campionat: "Nu înseamnă că desconsiderăm respectiva competiție, însă e firesc să dăm șansa și altor componenți ai echipei să demonstreze că își merită locul la Gaz Metan.

Echipa probabilă: Pleşca - Trtovać, Fl.Lazăr, Frăsinescu, Vukadinović - Hoban, Todea, Breeveld, Cip.Petre - Bawab, Bud; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi: Al.Muntean, Raúl del Campo, Dudiţă, Pârvulescu, Fl.Bratu; Suspendat: Z.Marković

Cel mai bun jucător al Gazului în meciul cu Steaua, Cristi Bud, e fericit pentru revenirea la Mediaş şi pentru faptul că a reuşit să înscrie o "dublă" la debut. Bud spune că a uitat deja perioada mai puţin fastă petrecută la CFR şi speră ca, în viitor, să revină un obişnuit al primului "unsprezece", în Gruia. "E o revenire foarte frumoasă, la Mediaş. Credeam în victoria Gazului contra Stelei, eram foarte motivat să pun umărul la obţinerea unui rezultat mare încă din momentul în care am aflat că o să joc în primul unsprezece, însă nu mă gândeam că o să marchez de două ori şi o să câştigăm atât de categoric. Îmi pare rău şi că Mediaşul nu s-a calificat în grupele Europa League. Sper ca Gazul metan să termine pe un loc de cupă europeană şi să contribui din plin la calificarea acestei echipe în grupele Ligii Europei, anul viitor", a declarat atacantul.

Gaz Metan a reusit o victorie de senzatie, 3-0 in fata Stelei, pe care n-a mai batut-o la Medias de 64 de ani. Chiar daca au pierdut cativa jucatori importanti precum Khubutia si mai ales Eric de Oliveira, iar infirmeria este plina, Gazul si-a recapatat un golgheter, atacantul Cristian Bud revenind la echipa cu o mare dorinta de a demonstra ca CFR a gresit debarasandu-se de serviciile sale. Antrenorul Cristian Pustai va incerca de acum sa readuca echipa in zona superioara a clasamentului si va merge la Ploiesti cu un obiectiv clar, de a nu pierde. Va fi greu pentru Gaz sa castige din nou la Ploiesti, la fel ca in sezonul trecut cand s-a impus cu 2-0 pentru ca Astra este neinvinsa de 4 etape. Obiectivul ardelenilor este de a castiga maine cel putin un punct la Ploiesti.

Sport 365 vă recomandă:
Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş este unul dintre cele mai echilibrate partide din etapa a saptea. Se vor intalni doua echipe cu loturi aproximativ egale valoric, care au ca obiectiv in acest sezon participarea in Europa League. Gazdele vin dupa doua remize consecutive, cu "U" Cluj si FCM, iar oaspetii dupa o victorie de senzatie, 3-0 cu Steaua. Antrenorul Sumudica este neinvins si spera ca forma buna a jucatorilor sai sa tina cat mai mult. El se bazeaza foarte mult pe africanii N'Doye, Udoji si Fatai, care efectiv trag echipa dupa ei, avand o mentalitate de invingatori. Din pacate atacantul argentinian Miranda nu reuseste sa se adapteze in Romania, desi joaca aici de trei ani, marcand doar doua goluri pentru Astra, asa ca patronul Neculae va trebui sa-i aduca lui Sumudica in iarna un alt atacant de valoare. La oaspeti un castig este revenirea atacantului Cristian Bud, care va incerca sa-l faca uitat pe idolul suporterilor, Eric plecat la Karpaty Lvov. Va fi un meci in care cel mai sigur pariu pare a fi sub 2.5 goluri, intrucat in precedentele intalniri din Liga 1 dintre cele doua echipe s-au marcat putine goluri.

17.08.2011, Ploieşti, Stadion: "Astra", ora: 19:00, live Dolce Sport
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti)
Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş

Meciurile all-time din Liga 1:
2000-2001: Gaz Metan Mediaş - Astra Ploieşti 0-0
2000-2001: Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş 3-1
2009-2010: Gaz Metan Mediaş - Astra Ploieşti 0-0
2009-2010: Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş 0-0
2010-2011: Astra Ploieşti - Gaz Metan Mediaş 0-2
2010-2011: Gaz Metan Mediaş - Astra Ploieşti 0-0