3 puncte grele : Gaz Metan 3-1 Sportul Studentesc

3 puncte grele : Gaz Metan 3-1 Sportul Studentesc

Gaz Metan Medias a castigat meciul de pe teren propriu cu Sportul Studentesc, scor 3-1, formatia lui Pustai reusind sa gestioneze foarte bine aceasta partida.

Liga I, etapa 11: Studentii, repetenti la matematica lui Pustai: Gaz Metan Medias - Sportul Studentesc 3-1 Gaz Metan Medias venea dupa o infrangere la Targu Jiu si spera sa revina pe calea succesului in partida cu Sportul Studentesc, un meci perfect pentru formatia medieseana, care avea un atac puternic si intalnea o aparare care tremura destul de rau. Studentii cautau si ei cel putin un punct, intrucat doreau sa paraseasca zona rosie a clasamentului, acolo unde devansau doar echipe nou-promovate.

Meciul nu a dezamagit. Dupa un inceput mai timid, Sportul reuseste sa puna in mare pericol poarta lui Vitca, portarul mediesean comitand o grava eroare in minutul 20, atunci cand a scapat in fata sutul lui Lungu, dar Curelea nu a fost pe faza pentru a relua in plasa. Nu acelasi lucru s-a intamplat in minutul 27. Mediasul trece la conducere prin golul lui Bud, jucatorul imprumutat inapoi la echipa ardeleana de CFR Cluj inscriind cu o reluare perfecta la centrarea lui Ciuca. Peste doar patru minute, Gazul face 2-0, Avram inscriind cu capul dupa o noua faza bine lucrata de Bawab. Sportul nu se lasa cu una cu doua si dupa ce Ferfelea marcheaza, dar golul este anulat pentru offside, acesta reuseste sa reduca din handicap dintr-un penalty acordat de centralul Augustus Constantin pentru un fault al lui Ciuca la marcatorul golului. Acesta este si scorul pauzei, meciul promitand spectacol si in partea secunda.

Mediasul gestioneaza bine debutul de repriza secunda. Bawab rateaza o prima sansa buna de a marca, reluand pe langa poarta din careul “studentesc”. In acest timp, mijlocul mediesean lucreaza la capacitate maxima pentru a bloca actiunile oaspetilor. Gazdele inchid meciul in minutul 76 prin Frasinescu, fundasul Gazului reluand cu capul pe spate o centrare buna din banda stanga de la Ciprian Petre. Sportul rateaza si ea prin Tirnacop si Ferfelea, insa nu are ce sa mai faca in fata gazdelor, care reusesc sa se impuna cu 3-1 si sa castige 3 puncte importante.

Succes important pentru formatia lui Cristi Pustai, care urca pe locul 9 in urma acestui rezultat, egaland la puncte Steaua (15). Sportul ramane pe locul 15, retrogradabil.


Gaz Metan Medias - Sportul Studentesc (2-1)
Stadion:
Gaz Metan (Medias). | Spectatori: 1.500.
Au marcat:
Bud ’27, R.Avram ’31, Frasinescu ‘76 / Ferfelea ’39 – pen.
Cartonase galbene:
Bud ‘8, Ciuca ’14, R.Avram ’65, Vitor ’76, Todea ‘84 / Tirnacop ‘43
Cartonase rosii:

Gaz Metan Medias:
Vitca - Frasinescu, Fl.Lazar, Ciuca (’68 Vitor), Buzean - Breeveld, Todea - R.Avram (’67 Zaharia), Bawab, C.Petre (’77 Fl.Bratu) - Bud.
Rezerve: Plesca, Bozesan, Vukadinovic, Litu..
Antrenor: Cristi Pustai.

Sportul Studentesc: Popescu - Beta, Lung, Patriche, Farmache - Lungu – Chetan (’71 Nicola), V.Lazar (’39 Tirnacop), Ghinga, Ferfelea - Curelea.
Rezerve: Samoila, Truta, Ratiu, Dobre, Nistor.
Antrenor: Daniel Timofte.