CS Gaz Metan - Poli Iasi

CS Gaz Metan - Poli Iasi


Astazi, 21 ianuarie, cu începere de la ora 18:00Gaz Metan se va confrunta pe propriul teren cu CS Politehnica Unirea Iaşi într-un meci al cărui rezultat urmează a conta pentru etapa cu numărul 17, a doua a returului Diviziei A.
Medieşenii răspund “prezent” la apel după ce în primul meci oficial din campionat în anul 2012 au reuşit o victorie la scorul de 79-85, în deplasare, pe terenul Energiei Rovinari. Actualmente elevii lui Ovidiu Teleabă se regăsesc pe locul al 5-lea al clasamentului cu un total de 25 de puncte în cont rezultate de pe urma a 11 victorii bifate şi a alte 4 înfrângeri. De asemenea, partida cu Politehnica Iaşi va reprezenta pentru Gaz Metan cel de-al patrulea meci oficial din noul an, medieşenii jucând la începutul anului şi dubla din cadrul sferturilor Cupei Românieiîmpotriva celor de la CSM Bucureşti, echipă ce a reuşit să se califice mai departe.
De partea cealaltă a baricadei, Politehnica Iaşi face deplasarea la Mediaş după ce în runda anterioară s-a împiedicat, tot în deplasare, de BC Mureş, “tigrii” impunându-se la scorul de 110-66. Momentan, trupa pregătită de Costel Moscalu este ocupanta celei de-a 17-a trepte a clasamentului Diviziei A, cu 15 puncte în dreptul numelui rezultate în urma a 15 eşecuri, formaţia moldoveană nereuşind încă să bifeze vreo victorie.
În partida tur dintre cele două adversare, disputată la IaşiGaz Metan s-a impus la scorul de 43-134, stabilind totodată şi recordul stagional de pucte marcate de o echipă într-un meci.
Desemnaţi pentru arbitrarea confruntării au fost Gabriel DimaDragoş Nicolae şi Gabriela Istvan, observator din partea FRB fiind delegat Bogdan Bădilă.
sursa:dabaschet.net