Incidente la final de meci

Incidente la final de meci

In ultimul minut al partidei Ghionea l-a lovit cu cotul pe Markovici, care s-a ales cu tampla sparta. De aici si pana la o bataie generala nu a fost decat un pas. Dupa cateva impinsaturi, fundasul lui Gaz Metan s-a prabusit pe teren fiind preluat imediat de o echipa a Smurdului si dus la spital.
Dupa aceasta altercatie doi jucatori de la Gaz Metan au vazut cartonasul rosu: Buchta si Avram.

La finalul jocului, tehnicianul medieșenilor, Cristi Pustai, a reacționat foarte nervos și s-a plâns de numărul mic de minute de prelungire arătate de la margine(trei), deși a spus că nu „are de ce să se lege” de prestația arbitrilor din timpul jocului. „Nu comentez arbitrajul din timpul jocului, că nu am de ce să mă leg. Dar nu pot să nu comentez, domne, s-au dat trei minute de prelungire. Noi astăzi am avut ocazii, am jucat fotbal, nu am reușit să înscriem, asta e, am pierdut. Dar, nu se poate! Stă portarul cinci minute pe jos, stă celălalt jucător pentru care nu a intrat targa, deși avea capul spart, și îmi dă trei minute de prelungiri. Nu se poate așa ceva, au fost șase schimbări. Care e explicația? Să vină și domnul arbitru la interviu! Nu am absolut nimic de comentat despre maniera de arbitraj… dar la prelungiri, măcar să fi fost patru, ca să ne arate că are bun simț.Nu văd prea mult fotbal, văd luptă, luptă surdă, nu vreau să zic mai multe, că poate sunt nervos, dar îmi pare foarte rău că degenerează un meci în halul acesta. Nu știu câte cartonașe roșii a dat domnul arbitru, că el își permite orice pe lumea asta, el nu plătește cu nimic, domnilor! Nu știu, poate să ne scoată din campionat, asta e!”, a declarat Cristi Pustai, după joc, la Digi Sport 1.

„Avram l-a protejat pe Markovici şi a luat roşu, cu arbitri din ăştia nu ajungem prea departe.E deja al treilea meci în care ne arbitrează în acest retur. Acordă trei minute de prelungire, dar numai portarul a stat trei minute pe jos. S-a văzut de la o poştă în ce direcţie bate vântul. Asta e deranjant, nu că am pierdut. Nu ştiu ce au putut să facă Buchta şi Avram să ia şi ei roşu. Cei de la Tg Mureş numai cu scandal, anul trecut l-au altoit pe Pîrvulescu în drumul spre vestiare, l-au luat la bătaie bodyguarzii. Numai atmosferă din asta fac. Aşa sunt ei educaţi. Ghionea îi dă şi cu piciorul lui Markovici, când era căzut, după ce l-a lovit şi cu cotul. Am rămas fără doi jucători pentru meciul cu Dinamo, toţi titulari", a declarat preşedintele Mediaşului, Ioan Horoba, la DigiSport Special, citat de gsp.ro.

Pentru partida de joi din Cupa Romaniei , Gazul nu va avea portar de rezerva , dupa ce Milos Buchta a fost eliminat , iar portarul de la echipa secunda , Edgar Portnois a fost operat.