Avancronica meciului Gaz Metan - Otelul

Avancronica meciului Gaz Metan - Otelul

Gaz Metan Mediaş a reușit o spectaculoasă răsturnare de scor în Regie, câștigând cu 2-1 în fața Sportului, deși a fost condusă cu 1-0. Prin acest succes, "gaziştii" s-au îndepărtat un pic de locurile retrogradante, având patru puncte avans față de Petrolul Ploiești. În plus, ardelenii au scăpat definitiv de o contracandidată la retrogradare, Sportul, aceasta fiind practic out din Liga 1. Până să se vadă salvați matematic, jucătorii lui Pustai mai au mult de muncit, pentru că vor întâlni după partida cu Oțelul două candidate la titlu, Vaslui și Rapid, meciuri în care sunt șanse să nu obțină niciun punct. Echipe precum FCM Târgu-Mureș sau Petrolul Ploieşti pot veni puternic din urmă, așa că medieşenii sunt obligați să câștige meciul de mâine cu Oțelul, caz în care ar face un pas uriaș de a se menține în Liga 1.

Preşedintele Ioan Horoba a dezvăluit că antrenorul Cristian Pustai ar putea antrena din vară unul dintre granzii Ligii 1: "Pustai e dorit de două echipe din primele cinci din Romania. Nu vreau sa ne despartim de el, dar i-aş dori sa plece la echipe mari, pentru că merită. Lumea trebuie să ştie că Pustai a făcut performanţă, deşi în trei ani am investit doar 70.000 de euro, în Frăsinescu şi Vukadinovici". Cele două echipe care îl doresc pe profesorul de matematică sunt CFR Cluj şi Rapid, dar se pare că şi Dinamo a intrat pe fir, Bonetti urmând a pleca la sfârşitul campionatului dacă nu va lua titlul.

Cristian Pustai, care va împlini 47 de ani pe 5 mai,  a confirmat că are oferte şi că din vară sunt şanse mari să plece la un club mai puternic decât Gaz Metan: "Poate după cinci ani şi jumătate ar fi cazul să plec. Până în vară sînt antrenorul Gazului. Nu sunt omul care să ia decizii peste noapte, au mai fost oferte pentru mine dar am preferat să rămân. Prefer când se termină campionatul să tratez în linişte".

Antrenorul "gaziştilor" este extrem de nemulțumit că deși s-au încasat bani buni din vânzarea celor mai valoroși jucători ai echipei (Khubutia, Hoban, Pârvulescu, Curtean, Eric de Oliveira), nu s-a perfectat nici măcar un transfer de marcă, jucătorii aduși fiind liberi de contract, dar fără pregătirea fizică necesară și departe de valoarea celor plecați. În această situație, Mediașul pare că va amâna doar cu un an retrogradarea în eșalonul secund, mai ales că o dată cu Pustai, alți jucători aflați la final de contract (Trtovac, Todea, Issa Ba, Lițu și Bud) la care s-ar putea adăuga Markovic și Bratu, vor pleca de la Gaz Metan.

Cristian Pustai a fost numit antrenor al formaţiei din Mediaş pe 8 martie 2007, iar dacă va rămîne până la finele sezonului, va bifa 1.900 de zile neîntrerupte pe banca unei singure echipe!

Antrenorul Cristian Pustai are în continuare probleme de lot, având doi jucători suspendaţi pentru meciul cu Oţelul Galaţi. Dan Roman a fost eliminat în Regie cu Sportul, iar Ciprian Petre a încasat al 7-lea cartonaş galben din acest sezon, ambii urmând a sta o etapă. Dan Roman a mai fost eliminat şi la meciul cu Ceahlăul, fiind la a doa suspendare. Echipa Medieşeană a avut în turul campionatului doar doi jucători eliminaţi, Zaharia (etapa 2 cu Dinamo) şi Ciucă (etapa 14 cu Rapid), dar în retur au primit cartonaş roşu nu mai puţin de jucători, Roman (de două ori), Zaharia, Ciucă, Avram, Buchta şi Frăsinescu.

Echipa probabilă: Pleşca - Frăsinescu, Fl.Lazăr, Z.Marković, R.Zaharia - Al.Muntean, Todea, Issa Ba, R.Avram - Bawab, Vitinho; Antrenor: Cristian Pustai; Accidentaţi: Trtovać, Raúl del Campo, Liţu, Bud; Suspendaţi: D.Roman, Cip.Petre

Gaz Metan Mediaş ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
06.04.2012: FCM Târgu-Mureş - Gaz Metan 1-0 [Liga 1, Etapa 25]
11.04.2012: Gaz Metan - Dinamo Bucureşti 2-1 [Cupa României]
16.04.2012: Universitatea Cluj - Gaz Metan 3-0 [Liga 1, Etapa 26]
23.04.2012: Gaz Metan - Pandurii Târgu-Jiu 3-2 [Liga 1, Etapa 27]
28.04.2012: Sportul Studenţesc - Gaz Metan 1-2 [Liga 1, Etapa 28]

Oţelul Galaţi

Oțelul a jucat slab în meciul de la Galați cu FCM Târgu-Mureș și chiar dacă a dominat și a avut posesie și ocazii, nu a reușit decât un 0-0 dezamăgitor. Prin acest egal, "roş-alb-albaştrii" au rămas la şapte puncte de Steaua, iar șansele de a mai prinde un loc de Europa League au devenit minime. Totuși, mai sunt de disputat şase etape, iar în cazul unui succes la Mediaş, "oțelarii" ar mai putea spera la Europa, bazându-se pe faptul că vor avea trei partide consecutive mai abordabile. Așadar, obiectivul moldovenilor este de a câștiga meciul cu Gaz Metan, un egal sau o înfrângere îndepărtându-i definitiv de cupele europene.

Egalul fără goluri cu FCM Târgu-Mureş a confirmat că în acest moment echipa gălăţeană este neputincioasă, astfel că cei din conducerea clubului aşteaptă cu resemnare finalul sezonului. Directorul general Marius Stan, care anticipa că echipa sa nu va mai avea forţa să-şi revină încă de acum două săptămâni spunând că "ne vom chinui până la final", aşteaptă sfârşitul sezonului pentru rezolvarea problemelor. "Neputinţă, asta este. Îmi pare rău că am avut dreptate când am zis că există uzură si blocaj psihic. Aşteptăm finalul de campionat pentru a lua măsurile potrivite", a declarat Stan.

Oţelul întâmpină mari probleme în atac, înregistrând cel mai slab bilanţ ofensiv din ultimii şapte ani, cu doar 27 de goluri înscrise în etapele scurse până acum, cu o medie de sub un gol pe meci. Ultimul sezon când gălăţenii au înscris mai puţine goluri în 28 de etape de de campionat a fost în 2004-2005, pe vremea când antrenor era Mihai Stoichiţă. Atunci, alde Zeciu şi Ghidarcea avea cu trei goluri mai puţin faţă de bilanţul actual.

Pentru partidă de campionat ce se va disputa pe terenul formaţiei Gaz Metan Mediaş, antrenorul Dorinel Munteanu nu se poate baza pe Laurenţiu Iorga, care este suspendat o etapă pentru cartonaşul roşu încasat la jocul cu FCM Târgu-Mureş. Vor reveni Milan Perendija şi Ioan Filip, care şi-au ispăşit etapa de suspendare la meciul trecut, dar rămâne de văzut dacă aceştia vor prinde primul "11". În pericol de suspendare se mai află Marius Pena, Gabriel Paraschiv, Jaka Stromajer, Bratislav Punosevac, Adrian Sălăgean, Milan Perendija şi Cristian Sârghi, aceştia urmând să lipsească la primul avertisment încasat.

Echipa probabilă: Brăneţ - Râpă, Sârghi, Sg.Costin, Sălăgean - L.Antal, Giurgiu, Filip, L.Buş (S.Ilie) - Pena (Punoševac), Didi - Antrenor: Dorinel Munteanu; Accidentaţi: nu există; Suspendat: L.Iorga

Oţelul Galaţi ULTIMELE REZULTATE OFICIALE
30.03.2012: Oţelul Galaţi - Voinţa Sibiu 3-0 [Liga 1, Etapa 24]
09.04.2012: CS Mioveni - Oţelul Galaţi 1-2 [Liga 1, Etapa 25]
14.04.2012: Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti 1-2 [Liga 1, Etapa 26]
20.04.2012: Astra Ploieşti - Oţelul Galaţi 3-1 [Liga 1, Etapa 27]
29.04.2012: Oţelul Galaţi - FCM Târgu-Mureş 0-0 [Liga 1, Etapa 28]