FC Botosani 2 - 2 Gaz Metan Medias

FC Botosani 2 - 2 Gaz Metan Medias

Prima repriză a meciului de la Botoşani a fost una plină de evenimente. Partida a început abrupt cu golul lui Roman din minutul 5: Curileac a respins în faţă o reluare cu capul a aceluiaşi Roman, iar atacantul Gazului a deschis scorul din a doua încercare.
În minutul 13, Fulop a prins un şut magnific de la aproximativ 25 de metri şi a catapultat balonul în vinclu. La faza imediat următoare, Frăsinescu înscrie, însă golul este anulat de arbitri cel mai probabil pentru că Florin Dan l-a împiedicat pe portar să iasă pe centrare.

În minutul 37, Fulop trage la indigo faza golului şi îşi aduce echipa în avantaj. Peste doar un minut plăcuta partidă de la Botoşani se transformă într-un adevărat film de groază: o intrare inconştientă a lui Dinu îi rupe practic glezna lui Roman. Jucătorul gazdelor este eliminat, în timp ce fotbalistul Gazului este transportat direct la spital după cea mai dură accidentare din acest sezon. 
Actul secund a fost dominat de oaspeţi care au profitat şi de omul în plus. Superioritatea lor s-a concretizat pe tabelă în minutul 67 când Muth a reuşit să restabilească egalitatea. Gazdele au fost aproape de a-şi adjudeca victoria în minutul 89 când lovitura de cap a lui Vraciu şi mai apoi şutul lui Tincu au fost respinse de Frăsinescu.

VIDEO SI IMAGINI AICI
sursa:www.prosport.ro