Ghinion teribil pentru fundasul Radu Zaharia

Ghinion teribil pentru fundasul Radu Zaharia

Radu Zaharia a avut un ghinion teribil în ultimele minute ale meciului cu Astra din weekend. La una dintre ultimele faze, fundaşul dreapta al celor de la Gaz Metan a aterizat pe piciorul drept, moment în care s-a auzit o trosnitură la genunchi.
Jucătorul a primit azi verdictul medicilor, care a fost unul crunt: ruptură de menisc şi ligament anterior. Zaharia va pleca mîine în Ungaria, urmînd ca miercuri să se opereze la clinica din Gyor, unde au mai fost operati Cristi Bud şi Dan Roman.
"A fost o accidentare ciudată. Am aterizat pe picior şi s-a auzit o trosnitură, moment în care mi-am dat imediat seama că e ceva grav. Cu moralul stau bine, iar primul lucru pe care îl aştept e să treacă intervenţia chirurgicală şi să fie totul bine.
Am speranţe că o să mă recuperez cît mai repede. O să o fac cu Ovidiu Kurti de la Steaua, care se ocupă acum şi de Dan Roman. Voi rata primele etape din campionatul următor, dar la finalul lui august cred că o să fiu recuperat 100%", a spus Radu Zaharia pentru GSP.RO.
sursa:www.gsp.ro