Transfer: Gazul a luat un jucator de 15 ani


Gaz Metan Medias la achizitiuonat pe juniorul Daniel Nicula de la CSȘ Blaj.
Povestea impresionantă a băiatului in varsta de 15 ani, ce și-a trăit viața, fără părinți, la Casa de tip familial “Sf. Ghelasie” din Stremț cunoaște, prin fotbal, o întorsătură spectaculoasă. Subiectul apărut în ziarul Unirea a fost remarcat de fostul președinte unirist Ioan Mărginean “Limoniu” care nu a stat pe gânduri și a insistat în achiziționarea talentatului jucător care de câteva săptămâni este în anturajul formației medieșene. “Sunt bucuros că dintre toate ofertele am ales Mediaș, o echipă la care pot să mă pregătesc foarte bine și să arăt de ce sunt în stare. Pentru mine este o șansă, a venit o ofertă de nerefuzat și plecarea la Gaz Metan reprezintă un pas imens înainte. Propunerea a venit direct din partea președintelui Ioan Mărginean, am făcut 2-3 vizite la Mediaș și am rămas plăcut surprins, am găsit un grup unit, băieți cu caracter, m-am integrat repede. A fost o oferta concretă si cu multe beneficii: echipă de liga 1, ce are și formația secundă în Liga a 3-a. Un club care promovează juniorii, cu o bază sportivă dotată modern: sală de forță, bazin, teren de antrenament cu iarbă și sintetic. Cazarea și masa sunt asigurate la club, liceul este foarte aproape”, a spus Dani, care după turneul zonal al juniorilor B de la Sânnicolau Mare, unde a participat cu CSȘ Blaj, a avut de ales între LPS Cluj, Sporting Pitești, Unirea Sânnicolau Mare, LPS Sebeș și ACS Poli Timișoara. Pe termen scurt, Daniel Nicula va evolua la formația juniorilor B1 a “găzarilor” dar este foarte posibil ca în scurt timp să-l regăsim și la Gaz Metan Mediaș II, în Liga a 3-a
*An de senzație
“Înainte de a accepta oferta de la Gaz Metan Mediaș m-am sfătuit și cu antrenorii Olimpiu Cucerzan și Aln Hancăș. Am făcut o alegere inspirată, Blajul este aproape de Mediaș, mi-au promis că vor veni la primul meci în «alb-negru»”, a mai adăugat Dani. Povestea lui Daniel Ovidiu Nicula, un puști ce abia a împlinit 15 ani în martie, este una impresionantă… Dani al nostru a ajuns la Casa de tip familial „Sf. Ghelasie” din Stremț la un an și 8 luni, o vârstă fragedă, când nu conștientiza amarul vieții. Pleca din Sălciua cu 5 dintre cei 6 frați ai săi, „acasă” fiind sinonim, începând de atunci, cu centrul de plasament din Stremț, acolo unde și-au acceptat soarta și au crescut încet. Și aici intervine un miracol în cazul fotbalistului nostru, căci am uitat să vă spunem că Dani este extrem de talentat și lăudat de toți cei apropiați “sportului rege”.
Tânărul legitimat de nici doi ani la juniorii echipei din „Mica Romă”, golgheterul juniorilor B1 la nivel județean, a impresionat la turneul semifinal de la Sânnicolau Mare, unde a participat cu CSȘ Blaj (antrenor Ioan Mara) și a intrat în vederile lotului naţional Under 15 al României, antrenorul Adrian Văsâi cerând referințe despre el! În acest sezon fotbalistic, Dani Nicula a marcat peste 80 de goluri pentru echipele de la CSȘ Blaj, la diverse categorii de vârstă A1, B1 și C! “De când sunt referent zonal din partea FRF, doar doi jucători m-au mai impresionat «din prima», ca Nicula: portarul unirist Cătălin Suciu și Darius Olaru, de la Gaz Metan Mediaș. Este meritul său 100 la sută, iubește enorm fotbalul, în trecut a fost cooptat și în programul «Performanța are viitor»”, explică Alin Hancăș. Dani Nicula juca la propriu fotbal în curtea școlii, iar calitățile sale l-au impresionat pe „profu’ de sport”, care a întrezărit „diamantul neșlefuit”. Nimeni altul decât fostul fotbalist Olimpiu Cucerzan (Târnăveni, Blaj), fostul secund al lui Alin Hancăș la Inter Blaj. Imediat a venit recomandarea, în toamna anului 2016, și de aici evenimentele s-au derulat cu repeziciune, s-au „ars” etapele, cenușiul a pălit în fața razei de speranță. Alin Hancăș a înțeles ce are pe mână, iar Dani a „explodat”, ajungând ca la 15 ani și două luni să debuteze la nivel de seniori, în Liga a IV-a, la partida dintre CS Ocna Mureș și CIL Blaj, din luna mai a acestui an! Fotbalul este șansa sa, a înțeles că divinitatea i-a oferit o oportunitate și nu vrea sub nicio formă să o rateze. A luat premiul întâi în fiecare an, a terminat clasa a VIII-a cu a doua medie din școală, dar a renunțat să meargă la Colegiul Național Liceal „Mihai Viteazul” Alba Iulia tocmai pentru fotbal! Visează cu ochii deschiși, în primul rând la FCSB (în traducere „Steaua”), să ajungă la echipa sufletului, dar mai ales să joace pentru România! Îl admiră pe conjudețeanul Nicolae Stanciu, și el făcând sacrificii încă de mic pentru a deveni un fotbalist de talie europeană, și nu uită că „fotbalul reprezintă totul pentru mine, e șansa vieții mele, să răzbat din sărăcie. Acesta a fost destinul meu, dar m-am îndârjit să lupt! Vreau să îmi fac un viitor prin fotbal!”, a conchis Daniel Nicula.

Sursa: ziarulunirea.ro

6 comentarii:

  1. Dar ceva pentru echipa mare nu se mai aduce? Mi-e greu sa cred ca acest baiat o sa joace anul asta la prima echipa. Echipa mai are nevoie de intariri, nu se mai discuta cu nimeni? Acel atacant nu a acceptat oferta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca i-au facut un contract pe termen lung(5-6 ani)poate sa fie o solutie buna pentru club. A marca 80 de goluri intr-un an nu e de colea. O sa avem nevoie de un nou Under 21 tinand cont ca Olaru nu mai este eligibil de la anul. Nu prea i-am vazut pe Costea ,Raul Hajmasan(???)dar ceva imi spune ca nu prea avem valoare la jucatorii tineri care sa se ridice la nivelul lui Olaru. Baiatul este si destul de bine legat fizic,iar daca inscrie atat de multe goluri inseamna ca este atacant, ceea ce ne cam lipseste. Asa ca....

      Ștergere
    2. la liga1 poate juca doar dupa implinirea varstei de 16 ani si tot la implinirea varstei de 16 ani i se poate oferi contract de profesionist. mai e mult de munca pana sa-l vedem la prima echipa si mai ales in liga1. daca sezonul asta ajunge sa prinda minute la liga3, putem spune ca e un inceput bun. daca e sa vorbim de jucatori U21, continui sa spun ca trebuia tinut la echipa Laurentiu Manole. In afara de Olaru si Stancu, restul sunt subțirei rau.

      Ștergere
    3. Mija.. Olaru are doar 20 de ani(impliniti in martie). El mai e eligibil pentru regula U21 inca vreo 2 sezoane.. daca nu chiar 3 sezoane. oricum, nu va mai sta atat pe la medias.

      Ștergere
  2. Dacă acest băiat o sa se pregătească asa cum stie el mai bine ..o sa il vedem in scurt timp la prima echipa ..si nu o sa il vedem oricum ..ci marcând goluri!

    RăspundețiȘtergere
  3. e un lucru foarte bun ca cei din club au inceput sa urmareasca si sa aduca la club copii talentati care in viitor pot fi o solutie pentru prima echipa si pot deveni un "produs" care sa poata fi vandut.
    Teoretic, u copil care la 15 ani arata anumite calitati, ar cam trebui sa ajunga fotbalist. In caz ca nu se pierde din cauza vietii extrasportive, acest baiat ar trebui ca in cativa ani sa bata la portile primei echipe.

    RăspundețiȘtergere

Gazistul are tot dreptul de a şterge comentariile.