Exclusiv: Am să vorbesc cu conducerea pentru încetarea colaborării

Exclusiv: Am să vorbesc cu conducerea pentru încetarea colaborării

După înfrângerea dureroasă din cupa României, în faţa echipei de liga a-III-a, Foresta Suceava, antrenorul Edi Iordănescu a declarat în exclusivitate pentru site-ul suporterilor Gaz Metan, www.Gaziști.ro, că va discuta cu conducerea clubului pentru încetarea colaborării.
Tehnicianul în vârstă de 41 de ani, s-a declarat total nemulţumit de toate promisiunile în zadar făcute de conducere, de lotul subţire, cât şi de dorinţa de a aduce 2-3 jucători, cu toate că Gaz Metan dispune de o situaţie financiară bună.
Îmi pare foarte rău pentru tot ce se întâmplă şi îmi asum eu întreaga responsbilitate.
Aşa am facut mereu la rău şi la bine, am lăsat să iasă mereu alte persoane în faţă şi nu mi-a plăcut niciodată să îmi însuşesc eu meritele.
Doresc ca zilele următoare să am o discuţie cu conducerea şi să ii anunţ că să dori încetarea de comun acord a colaborării la pauza competiţională pentru echipa naţională.
Nu pot lăsa echipa acum pentru că nu ar fi corect, dar până la întreruperea campionatului se poate pregăti o soluţie. DIn păcate între mine şi conducere nu mai este comunicare de mai bine de 3 săptămâni, sau cel puţin nu aşa cum trebuie. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar nu este în favoarea echipei să continuăm în felul ăsta.
Nu pot rezilia unilateral pentru că ar însemna să plătesc daune şi sper că vom găsi o formă amiabilă. De când echipa a ajuns pe primul loc în liga 1 şi până când s-a întrerupt campionatul pentru meciurile României cu spania şi Malta, am solicitat anumite lucruri cu care conducerea nu a fost de acord.
Nu vreau să acuz, poate sunt eu vinovat ca nu m-am făcut înţeles suficient sau nu am plecat de atunci, nu vreau să reproşez, dar am spus încă din acel moment că suntem descoperiţi şi că nu putem duce o luptă pentru play-off şi cupa României în situaţia în care suntem noi cu lotul. Nu avem soluţii şi avem posturi total descoperite.Nu poţi merge în play-off cu 3 fundaşi centrali în lot, cu un fundaş dreapta de profil şi un singur atacant central.De 4 luni tot persistă această situaţie, suntem singura echipă din liga 1 care este în această situaţie.
Nu vreau 3-4 atacanţi ca şi alte echipe, dar e unicat să stai ȋntr-un singur atacant şi să ajungi cum am fost cu Craiova când eram conduşi să nu ai un jucător de careu să bag în teren.
Nu pot să inventez jucători, dacă i-a un fundaş central cartonaşe sau se loveşte, nu avem fundaş central pe bancă. Cum a fost cazul la meciul cu Viitorul.
Cu Craiova am jucat cu Dumitru atacant central chiar dacă ştiu ca nu-i place să joace acolo, dar era singurul care ca şi talie să stea pe acea poziţie. Buş a fost accidentat, am vorbit de un anumit buget salarial la începutul anului şi am insistat să mai aducem 2 jucători pe anumite poziţii deficitare, mai ales că ne încadrăm în buget şi nu era o problemă, mai ales că prin plecarea lui Creţu mai scăzusem bugetul de salarii.
Am spus că altfel expunem foarte tare anumiţi jucători şi riscăm să-i accidentăm şi să stricăm tot ce a fost bun.
În plus nu poţi ţine un nivel bun cand faci compromis după compromis în așezare sau primul 11, sau schimbări şi când ajungi să-ţi fie teamă ce antrenamente faci ca dacă se lovesc anumiţi jucători, nu ai soluţii pe acele poziţii.
Toata lumea era foarte entuziasmată că am ajuns pe locul 1 şi au zis că e suficient şi o ducem aşa , dar eu ştiam ce înseamnă o luptă pentru play-off fiindcă am construit în trecut două echipe de la 0 şi am intrat cu ele în play-off. Pentru play-off trebuie să schimbi statutul, să treci la următorul nivel şi asta am încercat să fac în club de 10 luni.
Sunt total recunoscător conducerii pentru că 9 luni şi jumătate am avut susţinere totală şi sprijin pentru echipă şi tocmai de aceea nu am înţeles de ce acum pentru prima oară s-a ales alt drum. Din păcate gândim diferit în acest moment şi nu ştiu cum se face că tocmai când ajunsesem pe primul loc a început totul. Dar aşa e greu să mai funcţioneze lucrurile, am avertizat că trebuie să acţionăm şi să nu ne mulţumim că suntem pe primul loc pentru că în in fotbal se pot schimba foarte repede lucrurile şi pentru că e un drum lung în faţă.
Spun cu sinceritate că în aceste 10 luni am avut cel putin 5-6 oferte financiare infinit mai avantajoase decât în acest moment şi niciodată nu am luat în calcul să plec.
Am oferit loialitate şi am vrut să facem performanţă.
Din prima zi am visat la play-off, dar mai ales în ultima perioadă am simţit că parcă e doar visul meu. Am un nume şi o reputaţie , am muncit şi muncesc mult pentru asta,  şi mi-e greu să îmi mai asum lucruri pe care eu le-am văzut diferit. Am construit o echipă de la 0 în trei săptămâni şi fără ca să plătim 1 euro pe transferuri, şi cred că în viitor cel putin 5-6 jucatori pot fi vânduţi de către club.
Mă doare foarte mult pentru suporteri şi pentru speranţele lor, dar mi-e greu să duc o luptă în nişte condiţii pe care eu le vad diferit.
Sunt dezamăgit şi de echipă pentru că le-am zis că indiferent de primul 11 , când joci cu liga a 3 a nu ai nevoie nici de antrenor.
Ţinând cont că nu avem voie în cupe europene, nu e o dramă că am ieşit din cupă, mai ales că nu puteam susţine o luptă pe două fronturi, dar eu am orgoliul meu care nu mă lasă la accept această înfrângere.
Ai nevoie să îţi pui în valoare personalitatea şi calitatea şi să câstigi jocul.
Mă lupt zi de zi cu mentalitatea şi le tot spun că dacă îţi propui şi te mulţumeşti în viaţă cu lucruri mici, atunci deaia ai parte.
Toată perioada m-am luptat ca echipa să aibă condiţii şi mereu am făcut presiuni la conducere să susţină şi chiar sunt mulţumit că aici m-au ascultat. Dar nu am cerut pentru mine nimic sau pentru stafftul meu, doar pentru băieţi.
Lumea din jurul echipei ştie că atunci când s-a blocat clubul financiar şi nu s-au putut plătii salariile din cauze juridice, am adus bani de acasa. Și asta nu doar o dată, dar am făcut -o din suflet, însă totul în final trebuie să aibă o logică, iar în momentul ăsta ea lipseşte.
Nu voi spune niciodată mai multe pentru ca nu e cazul. Eu nicodată nu am dat cu noroi acolo unde am muncit şi nu o voi face nici în viitor. Îi mulţumesc dl Mărginean că m-a adus şi o să aibă parte de respectul meu mereu , dar sper că mă înţelege măcar acum- A declarat Edi Iordănescu. 
outmag.ro