Gaz Metan face spectacol la Iași

Gaz Metan face spectacol la Iași


Formația lui Dusan Uhrin a învins Politehnica cu scorul de 4-1, după ce a fost condusă încă din minutul 2. Sergiu Ciocan și Romeo Roberto au întors scorul după o jumătate de oră de joc, iar în repriza a doua autogolul fostului gazist Sorin Bușu și super reușita lui Ronaldo Deaconu din lovitură liberă au adus alb-negrilor o victorie clară.

Politehnica Iași a reușit să deschidă scorul în minutul 2 atunci când atacantul Dzenan Zajmovic a marcat cu un șut de la marginea careului de 16 metri. Gaz Metan a egalat peste doar șase minute. Sergiu Ciocan a profitat de o eroare în apărarea gazdelor, l-a driblat pe portar și marcat. În minutul 15, portarul ieșenilor a respins foarte bine lovitura de cap a lui Răzvan Popa. După o jumătate de oră de joc, Romeo Roberto a profitat de o nouă gafă în defensiva Iașiului și a marcat cu un lob elegant peste portarul Teodor Axinte.
În minutul 56  Dzenan Zajmovic a avut șansa egalării însă nu l-a putut învinge pe Alexandru Buzbuchi din doar câțiva metri. În minutul 66, scorul a devenit 3-1 pentru Gaz Metan. Ronaldo Deaconu a executat un corner de pe partea stângă, mingea l-a lovit pe fundașul ieșenilor Sorin Bușu și a intrat în poartă. În minutul 82, Ronaldo Deaconu a marcat golul de 4-1 direct din lovitură liberă de la marginea careului de 16 metri și a stabilit scorul final al întâlnirii.q