Gaz Metan a remizat pe teren propriu cu Hermannstadt

Gaz Metan a remizat pe teren propriu cu Hermannstadt

Gaz Metan a remizat la 1 cu FC Hermannstadt în derby-ul județean la fotbal.

Dumitru Cardoso a deschis scorul pentru Gaz Metan în finalul primei reprize, iar sibienii au egalat prin Jo Santos în debutul actului secund. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 7 puncte după primele șase etape de campionat și va juca peste două săptămâni în deplasare cu Chindia Tîrgoviște.

Gaz Metan și FC Hermannstadt au oferit o primă repriză cu ocazii la ambele porți. În minutul 5, Alexandru Buzbuchi a scos de sub bară mingea trimisă de Andrei Sîntean. Peste alte unsprezece minute, portarul Gazului Metan a respins cu un reflex foarte bun reluarea aceluiași Andrei Sîntean. La poarta cealaltă, șutul lui Simon Pambou din minutul 41 a fost reținut de Cristiano Figueiredo. Imediat Sergiu Ciocan a șutat pe lângă poartă din marginea careului de 16 metri. În minutul 43, Dumitru Cardoso a luat o acțiune pe cont propriu, a șutat și a reușit să înscrie cu un gol la colțul lung.

FC Hermannstadt a reușit să egaleze la treisprezece minute de la reluarea jocului. După o aruncare de la margine, mingea deviată de Ousmane Viera a ajuns la Jo Santos care a reușit să înscrie. În minutul 69, formația vizitatoare putea trece în avantaj, dar șutul lui Raul Opruț a trecut puțin pe lângă vinclul porții lui Buzbuchi. La poarta cealaltă peste alte trei minute, Simon Pambu a fost lansat pe axul central, a șutat, dar Cristiano Figueiredo a reușit să respingă. Până la final niciuna dintre cele două formații nu a mai reușit să pună în pericol poarta adversă, iar partida s-a terminat la egalitate.