Gaz Metan a fost eliminată din Cupa României

Gaz Metan a fost eliminată din Cupa României

Gazistii au avut prima oportunitate la poarta adversă în minutul 10, atunci când portarul Cătălin Căbuz a reținut mingea în fața lui Christian Irobiso. În minutul 29, Răzvan Matiș a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, iar Vlad Morar a deviat mingea cu capul în propria poartă. Peste două minute, portarul Chindiei a reținut șutul lui Mihai Lixandru de la aproximativ 16 metri. În prelungirile primei reprize, Mihai Velisar a trimis mingea cu capul pe lângă poarta adversă, iar prima repriză s-a încheiat cu formația oaspete în avantaj.

În debutul reprizei secunde Gaz Metan a avut șansa egalării, însă lovitura de cap a lui Ioan Filip din șase-șapte metri, a ocolit de puțin stâlpul din dreapta al porții apărate de Cătălin Căbuz. În minutul 66, Gabriel de Moura a șutat în forță din marginea careului de 16 metri, dar portarul Chindiei a reușit să respingă mingea în corner.

Peste alte două minute, Nasser Chamed a șutat de la circa 20 de metri pe lângă poarta adversă. În minutul 87, șutul lui Adama Sarr din careul de 16 metri a trecut mult pe lângă poartă. Partida s-a încheiat cu o ocazie mare o oaspeților. Portarul Alexandru Buzbuchi a reușit să apare șutul lui Daniel Florea din postura de unu la unu cu jucătorul Chindiei.

Novatv.ro