-->

Sport Local

Știri și informații

Articole
Anca Bunea (17 ani), campioană naţională de juniori la 1.500 şi 3.000 de metri şi vicecampioană europeană la junioare, este sportiva ce face sacrificii de neimaginat pentru a obţine performanţă.


Tânăra atletă aleargă la - 4˚Celsius pe pista de altetism din interiorul stadionului celor de la Gaz Metan MediaÅŸ. ÃŽnsă cel mai trist este că sportiva nu are unde să se schimbe ÅŸi o face în parcarea stadionului. Nimeni nu s-a gândit să îi ofere un vestiar, în ciuda frigului crâncen.
Anca Bunea a vorbit pentru Dolce Sport despre viaÅ£a de atletă în România (de la minutul 03:38). "E foarte greu să alergi la - 4˚Celsius, am alergat ÅŸi la – 30˚, dar acesta este marele sacrificiu pentru a ajunge o mare atletă. Cred că merită.
Fac atletism de 8 ani ÅŸi ÅŸtiu cum este să alergi ÅŸi la -20˚, ÅŸi la – 30˚ Celsius. La un concurs de la BraÅŸov, de acum doi ani, îmi îngheÅ£au degetele de la picioare în timp ce alergam.
Am participat la un concurs la BucureÅŸti, unde din 14.000 de concurenÅ£i am terminat pe locul  68. PărinÅ£ii mă susÅ£in ÅŸi asta contează cel mai mult.
Mă pregătesc pentru Campionatul European de cross din Slovenia, alerg zilnic câte 24 de kilometri, împărţiţi în două antrenamente a câte 12 kilometri fiecare. Anul trecut, în Portugalia, la Campionatul de cross, am obţunut locul 3 cu echipa.
În afară de atletism, îmi place tenisul de câmp. Idoul meu este Gabriela Szabo, însă sunt conştientă că trebuie să muncesc mult ca să ajung ca ea.
În timpul liber îmi place să mai citesc, să mă uit la televizor. Când am şcoală, mă trezesc la 5:00, ca să fiu la 7:00, deoarece fac naveta şi ajung acasă la 14:00. Apoi plec iar, la 16:00 încep antrenamentul şi la 19:00 mă întorc acasă. Nu am timp să mai ies cu prietenii, deoarece când vin de la antrenamente, doar patul îl văd.
Nu pot să zic că am avut o copilărie, deoarece nu am avut timp să mă joc ca toţi ceilalţi copii", a spus Anca Bunea pentru Dolce Sport.
Prin telefon, Gabriela Szabo, fosta mare campioană, a comentat (de la minutul 15:30): "O cunosc foarte bine, este la lotul naţional, o atletă pe care ne bazăm, iar luna viitoare va concura şi la Campionatele Europene de cross. Cunosc realitatea, sunt foarte multe locuri din România unde sportivii duc lipsa bazei de pregătire. Suntem alături de aceşti copii, investim suflet şi ne pare rău că nu putem face mai mult".


http://a3.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-snc6/248986_230131603678924_224901207535297_997179_1572554_n.jpg
Foto: Ionut Anisca
Norvegianul Magnus Carlsen a preluat conducerea in Turneul Regilor Romgaz 2011. Magnus a invins ieri in meciul reprezentantul Romaniei, Liviu-Dieter Nisipeanu iar celelate doua partide au fost remize. In urma victoriei de ieri castigatorul de anul trecut a urcat pe prima pozitie  a clasamentului fiind urmat de Karjakin Sergey si Nakamura Hikaru.



Azi este zi libera iar de la 16:00, va avea loc un meci de fotbal intre mari maestri internationali, arbitrii, jurnalisti si organizatorii turneului. Meciul se desfasoara la Sala Polivalenta si intrarea este libera.
Liga a V-a MediaÅŸ, play-off
Zona Est
Locurile 1-4
Gloria Şmig - Progresul Dumbrăveni 1-3
FC Curciu - Recolta Alma 4-2
Clasament
1. Progresul D-veni 2 2 0 0 6-1 6
2. Gloria Åžmig 2 1 0 1 4-3 3
3. FC Curciu 2 1 0 1 4-5 3
4. Recolta Alma 2 0 0 2 2-7 0
Partida Gloria Şmig - FC Curciu a fost omologată cu scorul de 3-0, la "masa verde".
Locurile 5-8
Speranţa Biertan - Stăruinţa Laslea 3-0 *
Arsenal Dîrlos - Athletic Păucea 2-4
* neprezentare.
Clasament
5. Athletic Păucea 2 2 0 0 9-4 6
6. Arsenal Dîrlos 2 1 0 1 5-4 3
7. Speranţa Biertan 2 1 0 1 5-5 3
8. Stăruinţa Laslea 2 0 0 2 0-6 0

Zona Vest
Locurile 1-4
AS Valea Viilor - FLAPO Paucea 4-0
Partida Amicii Copşa Mică - Spicul Şeica Mare va fi reprogramată.
Clasament
1. AS Valea Viilor 2 1 0 1 8-5 3
2. Spicul Åžeica Mare 1 1 0 0 5-4 3
3. Amicii Copşa Mică 1 0 1 0 1-1 1
4. FLAPO Paucea 2 0 1 1 1-5 1
Locurile 5-8
Cetate MoÅŸna - Recolta Boian 3-3
Partida Viitorul Agîrbiciu - Viitorul Tîrnava nu s-a disputat. Ambele echipe pierd jocul cu 3-0, la "masa verde".
Clasament
5. Cetate MoÅŸna 2 1 1 0 6-3 4
6. Recolta Boian 2 0 1 1 3-6 1
7. Viitorul Tîrnava 2 0 0 2 0-6 0
8. Viitorul Agîrbiciu 2 0 0 2 0-6 0.
FC Curciu a părăsit terenul de joc nemulţumiţi de prestaţia arbitrului central. Puţine meciuri jucate, prea multe neprezentări.

Liga a V-a MediaÅŸ, play-off
Zona Est

Locurile 1-4
Recolta Alma - Progresul D-veni 0-3
Partida Gloria Şmig - FC Curciu a fost întreruptă în minutul 40, la scorul de 1-0.
Clasament
1. Progresul D-veni 1 1 0 0 3-0 3
2-3. FC Curciu 0 0 0 0 0-0 0
Gloria Åžmig 0 0 0 0 0-0 0
4. Recolta Alma 1 0 0 1 0-3 0
Locurile 5-8
Athletic Păucea - Speranţa Biertan 5-2
Arsenal Dîrlos - Stăruinţa Laslea 3-0 *
* la "masa verde".
Clasament
5. Athletic Păucea 1 1 0 0 5-2 3
6. Arsenal Dîrlos 1 1 0 0 3-0 3
7. Speranţa Biertan 1 0 0 1 2-5 0
8. Stăruinţa Laslea 1 0 0 1 0-3 0
Locurile 9-10
Romii Buzd - FC 03 Laslea 3-0
Clasament
9. Romii Buzd 1 1 0 0 3-0 3
10. FC 03 Laslea 1 0 0 1 0-3 0

Zona Vest
Locurile 1-4

Amicii Copşa Mică - FLAPO Paucea 1-1
Spicul Åžeica Mare - AS Valea Viilor 5-4
Clasament
1. Spicul Åžeica Mare 1 1 0 0 5-4 3
2-3. Amicii Copşa Mică 1 0 1 0 1-1 1
FLAPO Paucea 1 0 1 0 1-1 1
4. AS Valea Viilor 1 0 0 1 4-5 0
Locurile 5-8
Cetate Moşna - Viitorul Agîrbiciu 3-0 *
* la "masa verde".
Partida Viitorul Tîrnava - Recolta Boian nu s-a disputat. Ambele echipe nu s-au prezentat la joc şi vor pierde cu 3-0, la "masa verde".
Clasament
5. Cetate MoÅŸna 1 1 0 0 3-0 3
6-8. Viitorul Tîrnava 1 0 0 1 0-3 0
Recolta Boian 1 0 0 1 0-3 0
Viitorul Agîrbiciu 1 0 0 1 0-3 0
Locurile 9-10
FC Inter Micăsasa - Tractorul Ighiş 3-3
Clasament
9-10 FC Inter Micăsasa 1 0 1 0 3-3 1
Tractorul IghiÅŸ 1 0 1 0 3-3 1
http://zing.ro/imagini/stirisportive/cristi%20pustai%20retrogradarea%20lui%20fc%20arges-91320.jpg
Cristian Pustai
Aflat la final de contract cu gruparea medieşeană, tehnicianul Cristi Pustai a mărturisit că nu a primit din partea conducerii clubului nici o ofertă de prelungire a angajamentului.

"În mod normal am convenit să vorbim după jocul cu Steaua. Nu vreau să spun că nu se doreşte să continui la Mediaş, dar pînă acum nu am avut nici o ofertă de a prelungi contractul. Prima opţiune rămîne Gaz Metan, însă trebuie să vedem şi unde ne vom clasa. Nu pot ascunde nişte discuţii cu alte cluburi însă nu a fost vorba despre vreo ofertă concretă", a afirmat Pustai.
Foto:Isaila Silviu

Gaz Metan MediaÅŸ a învins pe teren propriu, cu scorul de 97-72 (26-25; 24-18; 19-20; 28-9), formaÅ£ia CSM Oradea. Meciul a debutat în forţă cu numeroase coÅŸuri din spatele semicercului ale jucătorilor ambelor două formaÅ£ii, acestea prevestind bătălia pedură ce avea să se dea pe parchetul Sălii Sporturilor din MediaÅŸ. GaziÅŸtii ÅŸi-au asumat trei din cele patru sferturi ale disputei, obÅ£inând în final mult dorita victorie. De-a lungul meciului s-au înregistrat două debuturi. Primul intrat pe teren a fost sârbul Bosko Stojakovic, ajuns cu aproximativ o lună în urmă în tabăra orădenilor, acesta încheind primul său meci oficial în Divizia A cu un bilanÅ£ de 4 puncte, 3 recuperări ÅŸi o pasă decisivă. Cel de-al doile-a debut a fost efectuat cu 2 minute ÅŸi jumătate înaintea fluierului final, când Patrick Marcu a păşit pe teren în „uniforma” gaziÅŸtilor, timpul de joc care i-a fost alocat nefiindu-i suficient acestuia pentru a reuÅŸi să înscrie.

Gaziştii au început confruntarea în formula Ivan Ivanovic, Tudor Dumitrescu, Damien Kinloch, Tudor Jucan, Jarrett Howell, pe când Cristian Achim a mizat pe Rareş Paşca, Nemanja Maric, Sasha Topchov, Tyronn Mitchell şi Mike Schachtner.


Remarcaţii partidei au fost:


Gaz Metan MediaÅŸ: Titus Nicoară – 18 puncte, 10 recuperări, 2 pase decisive; Jarrett Howell – 18 puncte, 3 recuperări, 1 pasă decisivă; Deven Mitchell – 16 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive.

CSM Oradea: Sasha Topchov – 17 puncte, 4 recuperări, 1 pasă decisivă; Tyronn Mitchell – 17 puncte, 2 reciperări, 5 pase decisive; Mike Schachtner – 11 puncte, 9 recuperări.
Mijlocasul formatiei Gaz Metan Medias, Eric de Oliveira a fost si el prezent in sala impreuna cu sotia sa ( nr.Cosmina Dancu) la meciul de astazi dintre Gaz metan Medias - CSM Oradea , brazilianul urmarind faza cu faza partida.

Foto:NovaTV.ro
Viitorul 2007 a obţinut o victorie importantă în prima partidă a celui de-al doilea retur de campionat. Handbalistele medieşence au învins fără probleme CSM Sebeş cu scorul de 27-22.Jucătoarele de la Viitorul au început foarte bine partida cu CSM Sebeş şi au condus cu 6 goluri la pauza mare. Diferenţa a fost şi de zece goluri, într-o partidă controlată cu autoritate de formaţia gazdă, iar în cele din urmă, medieşencele s-au impus cu 27-22.

"Sa jucat bine , putere de munca ale fetelor noastre toata echipa a jucat intr-un spirit de echipa deosebit insa a aparut relaxare dar si putina oboseala dar am avut un portar intr-o forma foarte buna, eu de pe banca am facut mai multa atmosfera dupa cum joaca ele incet , incet crestem in forma" , a declarat antrenorul , Mihai Moldovan.
http://novatvmedias.files.wordpress.com/2010/12/pustai1.jpg
Gaz Metan Mediasare un start "greoi" de retur. Cu un singur punct obţinut în primele două partide oficiale, şi doar un gol marcat, "gaziştii" au suferit la capitolele creaţie şi viteză, situaţie care s-ar putea îndrepta odată cu revenirea brazilianului Eric de Oliveira şi a lui Alexandru Munteanu.După remiza albă obţinută pe teren propriu cu Astra Ploieşti, tehnicianul Cristian Pustai a explicat că echipei îi lipsesc clarviziunea şi execuţiile lui Eric, dar şi viteza lui Alexandru Muntean. Cristi Pustai a mai explicat că echipa are nevoie de minim 20 puncte în retur pentru a-şi atinge obiectivul, o clasare în primele opt echipe din România.

"Deocamdata ne lipseste clarviziunea lui Eric si a executilor lui poate si finalizarile lui deocamdata ne lipseste si viteza lui Munteanu in banda ar fi anumite scuze dar si Parvulescu a intrat bine si Bawab si Litu a avut niste executii bune deci solutii vor fi, echipa nu sta in niciun jucator", a declarat antrenorul formatiei locale de fotbal , Gaz Metan Medias , Cristian Pustai.



https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhvHN3jG-KUbHqJoZD12yjIuAg9bVfPfLuiccGajNtkkoJXSGwrbrq0icXY_UZqnfbP21f4ib0DDb39hPgmd1qYg-jrYZ86gtgpgSp86oK0Bz7iwPlApO87mBHHXKM37sC2BT_Jo7ikD5cj/s1600/Noutati+handbal+Viitorul+2007+Medias.jpg
Viitorul 2007 Mediaş debutează mâine pe teren propriu în cel de-al doilea retur al campionatului Diviziei A.După ce au pierdut etapa trecută în deplasare fără drept de apel, scor 41-22, în compania formaţiei CSM Sfântu-Gheorghe, medieşencele întâlnesc mâine pe teren propriu CSM Sebeş.

"Toate meciurile vor fi dificile insa cred ca noi maine suntem favoriti daca vom juca bine vom castiga daca nu jucam bine ne vom chinui sau vom pierde, fetele au moral bun am obtinut la junioare locul intai asa ca avem toate motivele sa abordam cu incredere si optimism meciul de maine", a declarat antrenorul Mihai Moldovan.


http://novatvmedias.files.wordpress.com/2010/12/daniela-loghinanca-bunea.jpg?w=460&h=326
Rezultate de excepţie pentru Anca Bunea şi Daniela Loghin la Campionatele Naţionale de Cros rezervate juniorilor. Cele două sportive au câştigat patru medalii, două de aur şi două de argint, performanţă care le-a adus participarea alături de lotul naţional al României la Campionatele Balcanice de cros programate în Serbia la jumătatea lunii martie.Atleta Anca Bunea pregătită de profesorul Hermann Vasile şi Daniela Loghin pregătită de profesorul Vasile Ibăşfălean au făcut la legea campionatele naţionale de cros desfăşurate la Felix, atât la junioare 1 cât şi la junioare 2. Cele două sportive au câştigat aurul şi argintul la ambele categorii.

"Ne asteptam la rezultate bune a fost un traseu foarte greu deoarece era plin de noroi si zapada si a fost greu dar a fost bine pana la urma si am obtinut ce ne-am propus pentru acest turneu" a declarat Daniela Loghin.

"Este un moment de satisfactie pentru noi pentru toti tehnicienii CSS Medias dar maiales pentru tehnicienii
Hermann Vasile şi Vasile Ibăşfălean deoarece inca odata am confirmat ca noi muncim si reusim sa reprezentam orasul Medias la nivel national si international cu succes", a declarat Mihai Moldovan , director CSS Medias.
Formatia locala de fotbal , Gaz Metan Medias a fost invinsa in aceasta seara de formatia FC Timisoara cu scorul de 3-1.

Gaz Metan Medias, una dintre surprizele placute ale primei parti a sezonului a pierdut cu 3-1 in fata formatiei FC Timisoara. Desi FC Timisoara nu a pierdut nicio partida in prima jumatate a campionatului, patronul Marian Iancu a schimbat din nou antrenorul, reinstalandu-l in functie pe cehul Dusan Uhrin.

In prima repriza, una saraca in evenimente de poarta, cea mai mare ocazie de gol le-a apartinut oaspetilor, sutul trimis pe coltul scurt de Markovic, in minutul 35, fiind respins de Pantilimon. Singurul sut expediat pe spatiul portii de banateni in prima parte i-a apartinut capitanului Dan Alexa (min. 17), acesta fiind retinut, de langa bara, de Plesca. Si Axente a aparut la finalizare, cu sase minute inainte de pauza, sutul sau din unghi ocolind poarta de putin.

In minutul 49, Bratu a centrat in fata portii, Scutaru a gresit grav si Doru Dudita a deschis scorul cu un sut plasat. Timisorenii au egalat repede, in minutul 55, Dorin Goga marcand un gol foarte frumos de la 17 metri. Imediat, Alexa isi putea aduce echipa in avantaj, dar a trimis pe langa poarta din sase metri. Spre deosebire de Alexa, Ianis Zicu nu i-a iertat pe ardeleni, punctand din fata portii, in minutul 62, dupa ce a primit o pasa de la Magera. Zicu a realizat dubla in minutul 76, dupa ce l-a invins cu o scarita pe Plesca, si a stabilit scorul final.
''A fost un meci spectaculos, dar am primit cam prea multe goluri. Se pare că unii dintre jucători sunt încă la meciurile de pregătire, golurile doi şi trei le-am luat după nişte greşeli elementare. Felicit echipa adversă, au avut încredere în ei şi au câştigat. Am făcut o primă repriză bună, am dominat tactic, dar în momentul în care am avut 1-0 parcă s-a rupt ceva. Am avut câteva absenţe importante, dar nu caut scuze. O echipă nu stă într-un jucător. Ar fi fost frumos să păstrăm tradiţia, să rămânem neînvinşi la Timişoara, dar n-a fost să fie", a afirmat tehnicianul.

Cristian Pustai a fost temperat în declararea obiectivului echipei sale: "Noi vrem să intrăm terminăm în primele opt echipe la finalul sezonului, iar din acest motiv meciul cu Astra din etapa viitoare este crucial pentru noi".


http://images.gsp.ro/usr/thumbs/thumb_671_x_505/2011/02/26/340964-poli-gaz-metan-medias04.jpg
FC Timisoara - Gaz Metan Medias 3-1 (0-0)
Stadion: "Dan Paltinisanu" - Timisoara
Marcatori: Goga '55, Zicu '62, '76 / Dudita '49
Cartonase galbene: Cisovsky '9, Taborda '71, Alexa '75

FC Timisoara: Pantilimon - Scutaru, Luchin, Ghionea, Sepsi - Goga, Alexa, Cisovsky (Ricketts '71), Zicu (Rocha '90) - Magera, Axente (Matei '90+1)
Rezerve neutilizate: Taborda, Krejci, Tames, Zagrean
Antrenor: Dusan Uhrin

Gaz Metan Medias: Plesca - Trtovac, Lazar, Akaki, Vukadinovic - Todea, Markovic - Kubala (Parvulescu '65), Dudita, Hoban (Bozesan '81) - Bratu (Aganovic '59)
Rezerve neutilizate: Vatca, Buzean, Dan Roman, Bawab
Antrenor: Cristian Pustai

Arbitru: Robert Dumitru (Brasov); Asistenti: Florin Paunescu (Rm.Valcea) si Dorin Mudura (Oradea)
Arbitru de rezerva: Marian Balaci (Turnu Severin)

(Foto-GSP.ro)
-
Calificaţi pentru a doua oară consecutiv în Final Fiur-ul Cupei României, gaziştii sunt decisi să nu mai rateze trofeul cel mare. Tudor Jucan spune că returul cu BC Otopeni a fost doar o formalitate, după victoria la scor din prima manşă. Căpitanul medieşenilor nu a fost surprins de celelalte echipe calificate la turneul final, BC Mureş, Steaua Turabo şi CSU Asesoft, mărturisind că nu are nici o preferinţă la tragerea la sorţi pentru stabilirea "perechilor" din semifinale.

"Returul cu CS Otopeni a fost mai mult ca un amical, după ce i-am bătut la 42 de puncte nu prea mai aveau aşteptări, e greu să recuperezi o asemenea diferenţă, se vedea că nu mai au nici un chef. De altfel, nu a fost nici o surpriză în retur, s-au calificat echipele care luaseră o opţiune serioasă după meciurile tur", a declarat Jucan. În sezonul trecut, Gaz Metan a detonat bomba în semifinale Cupei, eliminând pe CSU Asesoft, pentru a pierde apoi trofeul, deşi pornea ca mare favorită, în faţa formaţiei BC Timişoara. "Obiectivul nostru este câştigarea Cupei, faptul că am pierdut finala anul trecut ne motiveză şi mai tare. Au ajuns în Final Four echipe de valori apropiate, nu prea contează pe cine o să întâlnim în semifinale", a precizat Jucan.

Duş rece şi inele încinse


După primul eşec suferit pe teren propriu în actualul sezon, cel cu CSM Bucureşti, gaziştii nu au mai avut milă de nici un adversar, câştigând la scor următoarele meciuri: 76-65 cu Steaua Turabo, 112-70 acasă cu BC Otopeni, 65-80 în returul cu "aviatorii". Pentru formaţia din Mediaş urmează alte trei partide grele, la BCM U Piteşti, acasă cu CSU Atlassib şi în deplasare la "U" Mobitelco.
"Eşecul cu CSM ne-a trezit, e lucru dovedit că în acest campionat oricine poate bate pe oricine. Nu există deplasare uşoară, iar acasă, dacă nu joci şi nu te aperi cum trebuie, poţi pierde. Nu pot să spun că urmează o perioadă decisivă, toate echipele au program greu. BCM U Piteşti e un adversar dificil, apoi avem o revanşă de luat în faţa sibienilor, care ne-au bătut în tur pe fondul unui meci slab făcut de noi, cât despre meciul de la Cluj, sigur nu ne va fi uşor, şi ei au nevoie de victorie. Totuşi, noi sperăm să terminăm aceste meciuri cu trei victorii
", a declarat clujeanul de la Gaz Metan.


Program Etapa XXII

Vineri, 18 februarie
18:00 Poli IaÅŸi - BC TimiÅŸoara

Sâmbătă, 19 februarie
18:00 CSU Atlassib - BC MureÅŸ (TVR3)
18:00 "U" Mobitelco - Energia Rovinari
18:00 BC Miercurea Ciuc - CSM Oradea
18:00 BCM U PiteÅŸti - Gaz Metan MediaÅŸ
19:00 CSU Asesoft - SCM Craiova
19:00 Steaua Turabo - CSU BraÅŸov

Duminică, 20 februarie
18:00 CSM BucureÅŸti - CS Otopeni (TVR3)
Mijlocasul formatiei locale, Gaz Metan Medias ,Eric de Oliveira a mărturisit că îşi doreşte ca în acest sezon să formeze în avanposturi un cuplu de temut cu Florin Bratu transferat in aceasta iarna.

"Am început să ne cunoaştem deja mult mai bine, se leagă jocul, iar intenţia mea este de a forma un cuplu frumos de atac la Mediaş, care să scrie istorie la Gaz Metan", a declarat Eric

Brazilianul "lupiilor" a fost la un pas de a ajuns la gruparea din Ucraina, Karpaty Lviv, în această iarnă, dar nu a primit acceptul clubului şi a fost nevoit să se întoarcă la Mediaş.

9 goluri a marcat Eric în primele 18 etape pentru Gaz Metan.

Jucătorii medieșeni s-au întors ieri în țară după un stagiu de 18 zile în Antalya iar tehnicianul Cristi Pustai și-a exprimat primele concluzii la finalul cantonamentului.


“Ultimul test din Turcia, amicalul cu Slovan Bratislava l-am pierdut din păcate după ce în primele 15 minute am jucat bine. Am primit primul gol destul de uÈ™or, ca în aproape toate meciurile jucate iar după o greÈ™eală a urmat alta care a dus la primirea unui nou gol.

Am echilibrat meciul, am reuÈ™it să È™i înscriem,am irosit trei ocazii clare singur cu portarul iar pe final, după accidentarea lui Markovic, adversarii au mai marcat odată. Din păcate, la minusuri aÈ™ putea preciza faptul că am primit goluri multe, adversarii au marcat în fiecare joc. Printre aspectele pozitive aÈ™ adăuga că am È™i înscris de fiecare dată cînd am jucat. Va urma o săptămînă de descărcare pentru că s-a acumulat oboseala după cele două stagii de pregătire”, a afirmat Pustai.

Medieșenii au susținut în Antalya șapte partide amicale, dintre care au cîștigat trei (2-1 cu FK Karabakh,3-1 cu FC Zhetysu și 3-2 cu MTK Budapesta), două le-au terminat la egalitate (1-1 cu Torpedo Moscova și Torpedo Kutaisi) iar în alte două confruntări au fost învinși (1-2 cu Fakel Voronezh și 1-3 cu Slovan Bratislava). Gaziștii au marcat în cele șapte teste de verificare 12 goluri și au primit 11.

Echipa satelit al formatiei locale Gaz Metan Medias a terminat la egalitate scor, 0-0 amicalul cu Unirea Alba Iulia.

Gaz Metan Medias I a terminat la egalitate, 0-0, partida amicală cu Unirea Alba Iulia (locul 14, Liga II, Seria II),,ce s-a jucat pe un teren acoperit cu zăpadă, la Oarda de Jos.
La ora derulării partidei s-au înregistrat -10 grade, gerul de afară îngheţând scorul. Nici ocaziile clare de poartă nu au fost numeroase, de aici şi lipsa principalului condiment al fotbalului: golul.

Antrenorul mediesenilor,Costel Hanc, a început meciul în următoarea formulă: R.Fenny, Stoia, Candea, Savin, Gombar, Sorlea, Balc, Lup Claudiu,Hlinca, Alex Lazã, Flesher .Au mai intrat Chris Pustai , Boholt , Cutean , Adam , Dragan , Racotzi .

Următorul meci amical al "lupilor" va avea loc sâmbătă,pe teren propiu, tot în compania echipei Unirea Alba Iulia. Amicalul de azi a fost al treilea pentru Gaz Metan în acest an. În precedentul meci, Gaz Metan Medias a învins pe teren propiu pe CM Targu Mures II, scor 6-1.

"Astazi am intalnit o echipa de liga secunda a fost un antrenament foarte bun pentru noi am tratat jocul cu foarte mare seriozitate la fel ca si celelalte meciuri de pregatire care le-am avut si acest lucru a dat roade ne-am miscat bine am avut ocazii pot sa zic ca am fost peste cei de la Alba Iulia" , a declarat Alin Gombar.

Articol : Chitanu Edy si Paul Plaias
*
Gaz Metan Medias a pierdut astăzi cu CSM Bucureşti, scor 73-80, intr-un meci contand pentru etapa a 19-a in sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin - editia 2010/11. In urma acestui deznodamant se schimba liderul in Divizia A.

Ionut Dragusin a inscris primele doua cosuri din actiune ale echipei gazda, dar Jamaal Smith si Ray Kraemer au replicat cu doua reusite din spatele semicercului. Gaz Metan s-a desprins apoi prin reusitele lui Ivan Ivanovic, Deven Mitchell si Jarrett Howell. Astfel, Mladen Ostojic s-a vazut obligat sa ceara timp de odihna la jumatatea primei secvente, scorul fiind de 15-8.
Dupa reluare tot gazdele puncteaza, prin Ivanovic din actiune si Jucan de la linia de pedeapsa, iar replica a fost palida, prin Angel Santana care a impartit doua aruncari libere. Tabela a indicat pentru prima data o diferenta de zece puncte, 19-9, in minutul 8 al partidei.
Kraemer a marcat din nou de la distanta, pentru ca Dragusin sa adauge alte doua puncte dupa o recuperare ofensiva. Prima secventa a luat sfarsit cu scorul de 22-13.

Branislav Tomic inscrie primul cos al secventei cu numarul 2, pentru ca Ray Kraemer sa-l completeze cu cea de-a 3-a reusita din afara semicercului pentru a reduce handicapul CSM-ului la doar patru lungimi. In aceste conditii, Bruno Soce a cerut timp de odihna in minutul 12 al partidei. Nicoara isi face simtita prezenta pe teren cu o reusita pe patrundere, finalizata cu mana dreapta in conditiile in care el a atacat cosul pe partea stanga. Jarrett Howell ii paseaza pe contraatac - intr-o aglomeratie de jucatori - cu pamantul lui Velickovic care transforma, iar apoi Tudor Dumitrescu inscrie de la distanta pentru a duce scorul la 31-20 in minutul 15, moment in care Ostojic a cerut timp.
Dupa reluarea jocului primul care puncteaza este Titus Nicoara, care a marcat o libera, insa Mihai Paul, Jamaal Smith si Ray Kraemer au replicat cu cate un cos din spatele semicercului fiecare pentru a face 32-29. Titus Nicoara marcheaza cu un procedeu de pivot, dar Velickovic si respectiv Santana irosesc aruncari de trei puncte din situatii clare. Smith mai inscrie o data de la distanta, iar apoi americanii echipei bucurestene combina pentru o reusita pe contraatac care duce avantajul in favoarea vizitatorilor, scor 35-36. In ultimul minut al primei reprize nu s-a marcat, astfel incat echipa oaspete a intrat in avantaj minim la vestiare.

Angel Santana inscrie si aduce cel mai mare avantaj de pana atunci pentru vizitatori in debutul reprizei a doua, insa replica vine prompt din mana lui Ivan Ivanovic, care transforma o aruncare de la mare distanta pentru a restabili egalitatea. Deven Mitchell finalizeaza doua actiuni in care isi foloseste avantajele atletice. Oaspetii raspund prin Kraemer si Paul, dar Ivanovic transforma inca o data de la distanta. Urmeaza a 5-a reusita de la mare distanta pentru americanul Ray Kraemer, insa Mitchell si Ivanovic duc avantajul Mediasului la sase lungimi, scor 53-47, in minutul 26, atunci cand Ostojic a cerut un timeout.
Vizitatorii puncteaza la linia de pedeapsa dar si prin Mihai Paul pe patrundere, dar Velickovic raspunde pe contraatac. Baschetbalistul sarb de la Gaz Metan aduce alte trei puncte pe taela de marcaj, dar acelasi lucru este la indemana lui Angel Santana. Ambele echipe si-au irosit ultima posesie astfel incat cu zece minute inainte de final scorul era de 58-55.

Nicoara este autorul primei reusite in sfertul decisiv, dar CSM Bucuresti raspunde cu un partial de 9-0 pentru a trece la conducere, scor 60-64 in minutul 34 al confruntarii. Ivanovic patrunde si intrerupe seria negativa a gazdelor, iar Mitchell restabileste egalitatea la jumatatea secventei. Tomic transforma doua aruncari libere, iar apoi urmeaza mai multe nesincronizari in jocul ambelor protagoniste. CSM comite de doua ori abatere de picior, iar Gaz Metan greseste o data la finalizare si scapa mingea in afara terenului inainte de a se cere un timp de odihna la scorul de 64-66, in minutul 37.

Trei jucatori de la gazde si unul de la oaspeti se aflau in pragul eliminarii in acest punct. Ionut Dragusin a transformat doua libere pentru a restabili egalitatea, acelasi jucator testand instalatia la faza imediat urmatoare pentru a duce scorul la 68-66, cu doua minute inainte de final. Dupa un nou timeout gazdele intercepteaza mingea in jumatatea adversa de teren, dar nu reusesc sa fructifice posesia castigata. In schimb, oaspetii egaleaza de la linia de pedeapsa, insa Deven Mitchell patrunde si finalizeaza din apropierea cosului. In schimb, Kraemer ingroapa o aruncare de trei puncte contestata pentru a duce scorul la 70-71, in minutul 39. Tomic il serveste pe Kraemer care ne arata ca poate finaliza si in miscare.

Dragusin rateaza doua aruncari libere cu 50 secunde inainte de final, dar Gaz Metan obtine o noua posesie dupa ce arbitrii au decis ca in disputa pentru recuperare mingea iesita in afara terenului a fost atinsa ultima data de un jucator al oaspetilor, in speta Mario Bennett. Dupa un nou timp de odihna mediesenii pierd posesia gratie interventiei lui Bennett. Howell este descalificat pentru al cincilea fault comis in aceasta seara, iar Smith duce avantajul CSM-ului la cinci lungimi.

In final, Titus Nicoara a fost descalificat, iar CSM Bucuresti a incheiat meciul la linia de pedeapsa, Jamaal Smith transformand pentru a stabili rezultatul final de 73-80.

Revenim maine cu o galerie foto de la acest meci + video!

Foto: Isailă Silviu
/
Atacantul formatiei Gaz Metan Medias a acordat in exclusivitate un interviu site-ului nostru, Medieseni.info unde a comentat despre plecarea lui Eric de Oliveira.

-Cum e in cantonamentul din Antalya?

Alin Litu :Este o perioada grea , nu prea placuta
- In aceasta seara ati jucat primul amical cu o formatie anonima (nr.Torpedo Kataisi)
Alin Litu :Da am jucat primul nostru meci din acest an si primul nostru amical , pot spune ca a fost un meci de pregatire bun.
- Ai marcat un gol destul de norocos pe final de meci...
Alin Litu :Eu as vrea sa marchez in toate meciurile asa, sper ca norocul sa"tina" cu mine!
- Se simte lipsa brazilianului Eric de Oliveira?
Alin Litu :Nu pot zice ca se simte sau nu lipsa acuma in amicale vom vedea in campionat.Dar oricum Eric era un jucator foarte bun plecarea sa este cu siguranta o pierdere.
- Acum pe postul lui joaca Raul del Campo , crezi ca il poate face uitat pe Eric ?
Alin Litu :Indiferent cine joaca pe postul lui trebuie sa-l faca uitat.
Ce ne poti zice despre venirea la Gaz Metan Medias a atacantului Florin Bratu ?
Alin Litu :Despre venirea lui Bratu eu cred ca este o achizitie foarte buna care ne poate ajuta.Este un jucator cu experienta .
- Ce parere ai de obiectivul echipei , adica o clasare intre locurile 1-8 ?
Alin Litu :In momentul de fata este un obiectiv pe care cred ca-l putem realiza speram chiar si la Europa Legue.Dar asta tine numai de noi!
- Duminica un nou meci amical cu o echipa din Azerbaidjan, FK Karabag , va fi un meci mai usor ?
Alin Litu :Pentru noi meciurile astea nu au mare importanta mai ales adversarul pe care il intalnim speram insa sa avem un antrenament bun.
*
*
Interviu realizat de Paul Plaias & Chitanu Edy!
* *
----------

----------


----------

-------------------

Foto:Paul Plaias

Revenim maine cu mai multe fotografii de la acest meci!

-
Echipa secunda a Gazului Metan , antrenata de Costel Hanc , a reusit din nou sa castige la scor , 6-1 partida amicala sustinuta pe teren propriu in compania echipei secunde a celor de la Targu Mures.Golurile au fost marcate de Hlinca , Boaru , Gombar si Siriteanu (3) .
Iata primul ''unsprezece'' trimis de Costel Hanc pe teren : R. Fenny, Stoia, Husar, C Savin, Cutean, Sorlea, L.Balc, Hlinca, Gombar,Claudiu Lup,C. Boaru.

"Au fost doua meciuri bune (nr. Gaz Metan II 12-0 Tarnaveni si Gaz Metan II 6-1 FCM Tg.Mures II) , pe care le-am castigat fara prea mari probleme, tratandu-le cu seriozitate. Sper ca si de acum incolo sa avem meciuri bune si sa incepem anul acesta cu rezultate bune ca avem nevoie de puncte. Speram ca in retur sa facem cat mai multe meciuri bune si cat mai multe victorii indiferent cine va fi in teren pentru ca avem nevoie pentru a ne apropia de primele trei pozitii" a declarat , jucatorul Siriteanu Eugen.

Siriteanu a marcat in cele doua meciuri amicale 5 goluri pentru echipa secunda a "lupiilor" acesta spera sa marcheze cat mai multe goluri pentru a ajuta echipa.

Articol&Foto: Paul Plaias

Revenim in jurul orei 20:30 cu o galerie foto de la acest meci + maine dimineata rezumatul meciului.

UPDATE| Din cauza unor probleme tehnice, rezumatul meciului nu v-a mai fi publicat pe site.
/
/
De ziua sa onomastica si proaspat declarat cel mai inalt fundas din Europa, Zarko Markovic a acordat un super - interviu siteu-lui nostru, Medieseni.info!

Reaccidentat în meciul cu Universitatea Craiova, din ultima etapă a turului, fundaşul sârb Zarko Markovic a ratat ultimul meci oficial din 2010.

”De vreo o luna am început să fac alergări ÅŸi nu am mai simÅ£it niciun fel de durere. Cu Craiova am primit o lovitură puternică exact în locul în care am fost operat. Acum sunt OK ÅŸi îmi doresc ca, în noul an, să nu mai am parte de vreo accidentare. 2010 nu a fost tocmai un an bun pentru mine, dar sper ca, în noul an, să mă descurc mult mai bine, să fiu lipsit de accidentări", a declarat, Markovic.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Obiectivul echipei, Gaz Metan Medias este o clasare in primele opt pozitii , chiar pe un loc de cupa europeana, tu ce parere ai?
Zarko Markovic: Daca terminam pe un loc de cupele europene ar fi frumos dar pana atunci mai este mult adica sunt multe meciuri care trebuie sa castigam .
Ce parere ai despre amicalele pregatite de conducerea clubului in cantonamentul din Antalya?
Zarko Markovic: Sunt meciuri amicale , meciuri in care trebuie sa ne pregatim bine pentru campionat.
... Crezi ca nu conteaza nivelul echipelor din amicale?
Zarko Markovic: Aproape toate echipe sunt din prima liga eu zic ca sunt amicale bune, jucam si cu Slovan Bratislava care e o echipa foarte, foarte buna .
Ce parere ai despre treansferurile parefate pana acum de echipa?
Zarko Markovic: Bratu e un jucator care ne poate ajuta foarte mult se vede si din prime antrenamente.
(rade) ...Stai ca ma duc dupa echipament ca avem antrenament in jumatate de ora.
Ce parere ai despre plecare lui Eric de Oliveira? Plecarea sa a creat un mare scandal ...
Zarko Markovic: Despre asta nu imi prea place sa vorbesc pentru ca inca nu se stie ce e si cum.Sper sa ma intelegeti.
Ai un mesaj pentru site-ul Medieseni.info?
Zarko Markovic: (zambeste) Salut pe toti mediasenii si ii invit sa fie alaturi de noi la meciuri si sa ajungem intr-o liga europa impreuna .

Interviu realizat de : Chirila Catalin & Chitanu Edy!

Trimiteți-ne Mesaje

Contactați-ne completând formularul de mai jos

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Date de contact:

  • MediaÈ™, România
  • +40 761 651 741
  • plaiaspaul@gmail.com
  • www.gazisti.ro