-->

Arhivă Site

Articole

Bine ai venit la ACS Mediaș, Ionuț Neacșa!

Formația noastră a bifat primul transfer în lupta pentru promovare💪

Medieșeanul Neacșa Ionuț, vicecampioan european cu naționala României la minifotbal a semnat cu echipa pregătită de Dumitru Solomon.

Mult succes, Ionuț 👏


Inca un an se apropie de sfarsit, inca un an petrecut impreuna . 
Gazistul va doreste Sarbatori Fericite, caldura in suflete si fericire alaturi de cei dragi fiindca nimic nu e mai frumos decat sa petreci si sa te bucuri langa cei care ti-au fost alaturi , langa cei care iti sunt cel mai aproape de inima. 
Sarbatorile de iarna inseamna bucurie si implinire, ele sunt cel mai bun moment in care sa tragi linie anului care a fost si sa incepi de la capat cu forte proaspete si cu amintirile calde impachetate frumos sub brad. 
Sarbatorile de iarna inseamna miros de cozonac si globuri stralucitoare, inseamna familie si daruire, seninatate si intelegere pentru cei din jur. 
In Seara de Ajun, nu uita sa copilaresti inca putin, sa pandesti Mosul cu desaga plina de daruri si, atunci cand il vezi sa ii oferi si tu la randul tau un cadou din suflet. Iar cand artificiile si paharele de sampanie vor anunta Noul An, intampina-l cu zambetul pe buze si cu certitudinea ca va fi un an bun, asa cum il meriti.

Duminică de la ora 14:00 debutăm în Cupa României🏆 Deplasare la Păucea, 8 km🏃‍♂️ 
🥁Vă așteptăm în număr cât mai mare în zona galeriei noastre🏁

 

ACS Mediaș a încheiat turul cu o victorie clară în deplasare, 5-1 cu ACS Leii Șura Mică.

Formația lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță a obținut al treisprezecelea succes consecutiv în campionat și are 39 puncte la finalul turului. Raul Ignat, Lucian Noian, Cristian Avram, Sebastian Bîrsan și Andrei Bîrsan au fost marcatorii medieșenilor în penultima partidă oficială din 2022.

ACS Mediaș a început partida din etapa cu numărul 13 în formula Paul Florea, Remus Mocan, Cristian Avram, Gabriel Țala, Raul Ignat, Alexandru Socaci, Ștefan Grosu, Paolo Stan, Lucian Noian, Sorin Zomant și Sebastian Bîrsan.

După ce a marcat o dublă în victoria din etapa trecută, Raul Ignat a deschis tabela și în confruntarea cu ACS Leii Șura Mică. A fost 1-0 pentru medieșeni datorită reușite sale din minutul 9. Lucian Noian a dublat avantajul formației sale după o jumătate de oră de joc, iar Cristian Avram a stabilit scorul pauzei dintr-o lovitură de pedeapsă transformată în minutul 45. Formația gazdă a reușit să reducă din diferență în minutul 70, iar peste alte cinci minute, scorul a devenit 4-1. Sebastian Bîrsan a transformat o lovitură de pedeapsă acordată de centralul întâlnirii. Scorul final, 5-1 pentru ACS Mediaș a fost stabilit de Andrei Bîrsan, care a marcat cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc.

În urma victoriei cu ACS Leii Șura Mică, medieșenii au maxim de puncte după primele treisprezece etape de campionat și vor juca în etapa viitoare în deplasare cu AFC Agnita. Partida va avea loc în primăvara anului 2023, la o dată care urmează să fie stabilită.

www.NovaTV.ro


Echipa de fotbal ACS Mediaș a obținut a douăsprezecea victorie consecutivă în campionatul Ligii a patra. Sâmbătă, formația lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță a învins pe teren propriu ACS FC Avrig cu scorul de 2-0, prin dubla lui Raul Ignat.

A fost ultima partidă acasă a medieșenilor din 2022 și totodată penultima etapă a turului de campionat, pe care ACS o va încheia pe prima poziție a clasamentului.

Novatv.ro


Formația lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță a câștigat cu scorul de 1-0 partida disputată sâmbătă în deplasare cu ACS Bradu. 
Singurul gol al partidei a fost marcat de atacantul Cristian Pajco. 
 ACS Mediaș a început partida din etapa cu numărul 11 în formula :
Paul Florea, Sebastian Bîrsan, Cristian Avram, Paolo Stan, Bogdan Jica, Ionuț Buzean, Raul Ignat, Alexandru Socaci, Lucian Noian Lucian, Mihai Țala și Cristian Pajco. 
Prima repriză a partidei de la Bradu a fost una disputată. Medieșenii au avut un gol anulat pe motiv de off-side, astfel că la cabine s-a intrat cu același scor ca și la începutul jocului. 
ACS Mediaș a deschis scorul în debutul actului secund. În minutul 55, Cristian Pajco a marcat ceea ce avea să fie golul decisiv pentru formația sa. 
A fost totodată a 21-a reușită stagională pentru jucătorul medieșean. 
 În urma victoriei cu ACS Bradu, medieșenii au maxim de puncte după primele unsprezece etape de campionat și vor juca în etapa viitoare în deplasare cu ACS FC Avrig. Partida este programată sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 11:00. 
sursa: novatv.ro


Formația lui Dumitru Solomon și Doru Dudiță a bifat al zecelea succes consecutiv în campionat. Medieșenii au învins ACS LSS Voința Sibiu cu scorul de 7-1. Cristian Pajco și Lucian Noian au reușit câte o dublă, iar Bogdan Jica, Raul Ignat și Paolo Stan au marcat fiecare câte un gol. 
  • ACS Mediaș a început partida disputată sâmbătă de la ora 11:00 pe teren propriu în formula Paul Florea, Ionuț Buzean, Cristian Avram, Bogdan Jica, Paolo Stan, Sebastian Bîrsan, Alexandru Socaci, Lucian Noian, Raul Ignat, Gabriel Țala și Cristian Pajco. 
ACS Mediaș a deschis scorul în minutul 10 grație reușitei semnate de Lucian Noian. 
Peste alte patru minute formația gazdă și-a dublat avantajul pe tabela de marcaj. Cel care a înscris a fost Cristian Pajco. 
Același jucător a făcut apoi dubla cu zece minute înainte de pauză, iar la cabine s-a intrat cu scorul de 3-0 pentru medieșeni. Raul Ignat a modificat primul tabela în partea a doua a jocului, la doar trei minute de la startul reprizei secunde. Paolo Stan a dus scorul la 5-0 în minutul 57, iar Bogdan Jica a marcat și el imediat pentru șase goluri diferență pe tabela de marcaj. În minutul 60, Lucian Noian a reușit și el dubla. Formația vizitatoare a marcat golul de onoare în minutul 73, iar partida s-a terminat cu scorul de 7-1 pentru ACS Mediaș. În urma victoriei cu Voința Sibiu, medieșenii au maxim de puncte după primele zece etape de campionat și vor juca în etapa viitoare în deplasare cu ACS Bradu. Partida este programată sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 11:00.
Sursa text: novatv.ro

Trimiteți-ne Mesaje

Contactați-ne completând formularul de mai jos

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Date de contact:

  • Mediaș, România
  • +40 761 651 741
  • plaiaspaul@gmail.com
  • www.gazisti.ro