BASCHET -Un fleac, i-au ciuruit!! CSU Brașov 45-99 Gaz Metan!

BASCHET -Un fleac, i-au ciuruit!! CSU Brașov 45-99 Gaz Metan!

Liderul la zi s–a impus fără niciun fel de probleme pe terenul penultimei clasate.

Baschetbaliştii medieşeni au avut de îndeplinit o simplă formalitate la Braşov, câştigând lejer, la fel ca şi în tur. Jucătorii lui Bruno Soce şi Ovidiu Teleabă s-au impus la o diferenţă de peste 50 de puncte în faţa penultimei clasate şi continuă să se menţină în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte cu campioana Asesoft.
Gaziştii s-au desprins încă din primul sfert. Echipa din Mediaş s-a distanţat de la un minut la altul, ajungând să aibă un avantaj de aproape 20 de puncte (32-13) după prima perioadă.
Cel de-al doilea sfert s-a desfăşurat după aceleaşi tipare, medieşenii descurcându-se de minune atât sub panoul advers, cât şi în apărare. Dacă, în primul sfert, gazdele marcaseră 13 puncte, acum au înscris doar 8. În aceste condiţii, la jumătatea întâlnirii Gazul metan avea deja un avantaj de aproape 40 de puncte (58-21).
Repriza secundă a fost puţin mai echilibrată. Medieşenii au câştigat şi celelalte două sferturi, cu 16-12, respectiv 26-12. Gaziştii s-au oprit înaintea "sutei". Rezultat final, 99-45 pentru formaţia vizitatoare, la capătul unui joc în care Bruno Soce şi Ovidiu Teleabă au rulat întreg lotul de pe bancă, inclusiv pe unul dintre cei 2 baschetbalişti transferaţi în această iarnă, americanul Damien Lamone Kinlock. Celălalt jucător adus recent, americanul de origine română Patrick Marcu, a lipsit.
Pentru Gaz Metan au înscris Ionuţ Drăguşin 18, Tudor Jucan 15 (1x3), Titus Nicoară 14, Ivanovic 13, Howell 11 (3), Mitchell 11, Tudor Dumitrescu 5 (1), Velickovic 5, Racoviţan 5 şi Kinlock două.