Fotbalistii de la Gaz Metan si cei de la GSP au format o echipa

Fotbalistii de la Gaz Metan si cei de la GSP au format o echipa



Nana Falemi, Eric de Oliveira, Dorin Semeghin, portarul Radu Pop, Flavius Şomfălean şi directorul sportiv al clubului Gaz Metan, Marius Baciu, şi-au adus joi aminte de copilărie şi de meciurile din curtea şcolii, cu prilejul unui meci demonstrativ contra unei echipe a liceului Axente Sever din Mediaş.

Falemi, Eric, Semeghin, Radu Pop, Şomfălean şi Baciu si impreuna cu cei de la GSP supervizaţi de pe margine de tehnicianul Cristian Pustai şi arbitraţi de preşedintele executiv, Iosif Biro, au răspuns invitaţiei adresate de un ziar naţional de sport şi au făcut echipă cu jurnaliştii, împotriva unei selecţionate a liceului Axente Sever.

Meciul s-a desfăşurat în sala de sport a liceului, unde fotbaliştii de la Gaz Metan au fost primiţi cu multă căldură de liceeni, care i-au aplaudat la încălzire şi l-au asaltat pentru autografe pe Cristi Pustai.

De pe margine, glumele s-au ţinut scai de cei intraţi în teren, responsabili cu voia bună fiind Prodan, Şteţca, Dudiţă, Paina, Hoban şi secundul Gheorghe Albotă, care au ţinut să-şi vadă coechipierii la treabă în sala de sport.

Brazilianul Eric a făcut senzaţie încă de la încălzire, iar artificiile sale cu balonul rotund i-au făcut pe elevii de la Axente să scoată telefoanele şi aparatele de fotografiat din buzunare pentru a-l imortaliza pe fotbalistul din ţara lui Pele.

Chiar dacă s-a mutat din dreptunghiul verde în cabina oficialilor, Marius Baciu a arătat că încă "ştie cu mingea", iar simţurile fostului fundaş s-au trezit la viaţă imediat ce actualul director tehnic şi-a luat adversarii mai tineri în primire. Chiar dacă a început în echipa fotbaliştilor şi a jurnaliştilor, pe parcurs, Marius Baciu a schimbat rapid tricourile şi a intrat în avanposturile elevilor, oprind atacurile la poarta acestora.

În faţa profesioniştilor, elevii de la Axente au jucat cu aplomb şi n-au avut niciun fel de complexe să şuteze şi să marcheze în poarta lui Radu Pop, să jongleze cu mingea pe lângă Falemi şi să se dueleze umăr la umăr cu Semeghin şi Flavius Şomfălean. Ba chiar fundaşii au demonstrat că nu le tremură picioarele când în faţa lor se află brazilianul Eric.

Chiar dacă s-a marcat cu duiumul şi într-o poartă şi în cealaltă, din toate poziţiile şi cu toate procedeele tehnice, scorul n-a interesat pe nimeni, mişcarea şi voia bună generală fiind prioritare. "Mă bucur că am venit aici şi am văzut nişte elevi foarte talentaţi. Sper să joace tot aşa şi în continuare şi să ajungă departe. Ne-au dat o replică bună astăzi", a fost de părere Flavius Şofălean, care a apreciat că meciurile din sală sunt complet diferite de meciurile jucate pe un teren mare.

Directorul sportiv al Gazului Metan, Marius Baciu, spune că a primit invitaţia de a reveni în teren cu foarte mare plăcere, mai ales că a fost vorba de un meci contra unor viitori fotbalişti. "Sunt bucuros să-i văd pe tinerii de aici, care sunt alături de noi la această acţiune. Este extraordinar că tinerii fac sport şi mi-aş dori să fac o asemenea acţiune în fiecare săptămână. Elevii ne-au dat o replică bună, dar din câte am văzut eu, sunt juniori la echipele noastre, nişte copii deosebiţi, cărora le doresc din tot sufletul să ajungă fotbalişti. Să ajungă cel puţin ca jucătorii sau foştii jucători care sunt lângă ei la acest meci", a declarat directorul sportiv de la Gaz Metan, Marius Baciu.