"Centralul" Bocăneală n-a văzut că Fernandes a marcat primul gol al Rapidului cu mîna, apoi l-a iertat de eliminare pe portarul oaspeţilor
Partida de aseară a avut parte de un arbitraj foarte slab din partea "centralului" Marius Bocăneală. Prima mare eroare s-a produs în minutul 13, la scorul de 0-1. Pitbull a centrat şi Ricardo Fernandes a marcat cu mîna, din plonjon, însă arbitrul n-a observat şi a validat golul.
Apoi, în repriza a doua, la 10 minute de la reluare, Bocăneală a mai greşit o dată decisiv. Rapidiştii au scăpat pe contraatac, Boya i-a luat prim-planul lui Şteţca, portarul oaspeţilor fiind nevoit să-l faulteze la 25 de metri de buturi. Bocăneală a dat fault pentru giuleşteni, dar a scos doar cartonaşul galben, deşi Boya se afla în situaţie iminentă de a marca. Bocăneală a revenit la un meci în prima ligă după un an şi jumătate de pauză, el fiind autorul unor greşeli enorme la meciul Vaslui - Gloria Bistriţa 3-2, din aprilie 2007.
"Am dat gol cu mîna, dar nu a fost un henţ intenţionat. Mă bucur că arbitrul n-a văzut, s-a greşit destul împotriva noastră, să se mai şi întoarcă roata!"
RICARDO FERNANDES, fundaş Rapid
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu