Pustai vrea puncte de la Bistrita

Pustai vrea puncte de la Bistrita


Gaz Metan Mediaş întâlneşte luni, de la orele 14, în deplasare, echipa Gloria Bistriţa, într-o nouă partidă foarte importantă pentru evitarea retrogradării. sibianulonline.ro va transmite partida în direct în sistem LIVE TEXT.

Punctul cucerit de medieşeni în urmă cu două etape pe terenul celor de la FC Vaslui, precum şi victoria de pe teren propriu de săptămâna trecută cu Poli Iaşi a adus o stare de linişte în tabăra medieşenilor, care pregătesc cu optimism meciul de luni, cu Gloria Bistriţa. Înaintea etapei a XV-a a campionatului Ligii I de fotbal, Gaz Metan se află pe locul 13 cu 15 puncte, iar Gloria Bistriţa pe locul 14 cu 12 puncte. Meciul se anunţă extrem de disputat, având în vedere că cele două echipe se cunosc foarte bine, iar locurile din clasament le situează în postura de adversare directe în lupta pentru evitarea retrogradării.

După ce au spart gheaţa şi au reuşit să aducă primul punct din deplasare, la meciul cu Vaslui, elevii lui Pustai sunt decişi să facă o figură frumoasă şi la Bistriţa, de unde să aducă cel puţin un punct la Mediaş. "Ne aşteaptă o partidă dificilă, e un meci în care se întâlnesc două echipe din subsolul clasamentului, două echipe care se cunoscu foarte bine şi care se află în luptă pentru evitarea retrogradării. La fel ca şi meciul cu Poli Iaşi, sau cum va fi cel cu Farul, şi meciul de la Bistriţa este unul foarte important în lupta pentru evitarea retrogradării. Atmosfera în lot este bună, iar jucătorii sunt decişi să nu pierdem la Bistriţa. Avem multă speranţă la acest meci şi ne dorim să obţinem cât mai mult. Să sperăm că vom aduce punct, sau puncte de la Bistriţa", a declarat tehnicianul medieşenilor, Cristi Pustai.

Apţi de joc

Pe de altă parte, Gaz Metan Mediaş joacă contra echipei antrenate de fostul internaţional, Ioan Ovidiu Sabău, antrenor care a condus de pe margine echipa Gaz Metan acum câteva sezoane. Antrenorul medieşenilor este de părere că pe umerii jucătorilor săi nu va apăsa o presiune suplimentară din cauza acestui fapt. "Nu cred că jocul va avea o încărcătură mai aparte pentru jucători. Faptul că Neluţu Sabău a fost antrenor la Mediaş nu cred că va crea o presiune suplimentară, nici nu ne va încărca mai mult decât ar trebui. Avem relaţii bune, relaţii normale între antrenori, între jucători, aşa cum este la acest nivel profesionist", spune Pustai. În partida de la Bistriţa antrenorul medieşenilor nu va putea conta pe Dudiţă, care chiar dacă a reluat în această săptămâna antrenamentele nu este încă apt de joc după o operaţie şi nici pe fundaşul Zaharia, care este suspendat. "Se pare că la Bistriţa vom putea conta pe Falemi şi Grillo, care sunt refăcuţi după accidentări. Dudiţă a reluat antrenamentul dar nu e încă apt de joc, chiar dacă problemele legate de acte ale sârbilor Markovic şi Cukic s-au rezolvat, nici aceştia nu vor evolua la Bistriţa", a explicat tehnicianul medieşenilor, Cristi Pustai.