Se anunţă furtună la Gaz Metan

Se anunţă furtună la Gaz Metan


Conducerea Gazului va face o şedinţă de analiză imediat după finalul turului. Mediaşul va anunţa până la finele anului numele jucătorilor la care se va renunţa.

Situaţia este complicată la Mediaş, după ce echipa de fotbal a Gazului Metan a pierdut cu 0-1 meciul cu Farul, a ajuns la minus 9 la adevăr şi pe locul 16 în clasamentul ligii 1. Chiar dacă se feresc să spună lucrurilor pe nume, din cauză că Gazul mai are un meci la Cluj, pe 1 decembrie, membrii Consiliului de Administraţie a Gazului vor tăia în carne vie, după analiza parcursului nu tocmai fericit din acest tur de campionat.

Ioan Rusu, directorul Transgaz, unul dintre principalii sponsori ai echipei, a mărtusit că aşteaptă explicaţii şi că vinovaţii vor plăti scump. „Sunt unii jucători care nu au confirmat că merită să joace în liga 1 şi vom renunţa la ei, pentru a aduce alţii mai buni. Vom anunţa în timp util la cine se va renunţa”, a punctat Rusu.

Şi preşedintele clubului, Corin Emil Cindrea, a mărturisit că vor cădea capete. „O să fie o şedinţă în care se va discuta clar ce trebuie făcut, dar numai după terminarea turului. Sigur că o să se ia măsuri pentru că este nevoie”, a spus şi Cindrea.

Nemulţumiţi de atac

Ioan Rusu nu s-a ferit să îşi ascundă nemulţumirea în ceea ce priveşte atacul echipei şi crede că acolo se vor mai aduce întăriri. „Suferim în atac şi asta s-a văzut, din păcate, şi mai tare la ultimul meci din campionat. Eu cred că este nevoie de întăriri în acest compartiment. Nu avem atacanţi prea inspiraţi în echipă. În rest vom mai vedea”, a mai spus Rusu.

Credit pentru Pustai

Dacă preşedintele Corin Emil Cindrea s-a ferit să spună dacă la şedinţa de analiză se va discuta şi o posibilă înlocuire a antrenorul Cristi Pustai, fostul vicepreşedinte, Ioar Rusu, şi-a manifestat suportul pentru rămânrea matematicianului pe banca tehnică. „Nu l-am lăsat pe Pustai să fie antrenor doar pentru jumătate de campionat. Din punctul meu de vedere, nu doresc schimbarea antrenorului şi cred că pentru noi este bine să fie continuitate pe banca tehnică”, a spus acesta.

Caută surpriza

Atât Rusu, cât şi Cindrea cred că Mediaşul poate să facă surpriza la Cluj, în fieful CFR-ului. Aceştia spun însă că totul depinde şi de orgoliul jucătorilor. „Îmi doresc să văd pe teren o echipă bărbătească şi care să joace un fotbal bărbătesc, la sacrificiu. Poate au orgoliu jucătorii şi fac un meci mare şi scoatem un rezultat bun”, a punctat Rusu.

Cindrea spune că o relaxare a clujenilor ar putea să aducă puncte Mediaşului. „Poate o să joace mai relaxaţi cu noi şi vom profita. Vom vedea dacă dăm primă specială”, a spus Cindrea.

Pentru că Mediaşul joacă abia luni la Cluj, antrenorul Cristi Pustai a profitat de ocazie şi a dat o fugă la Munchen, să vadă la lucru pe Steaua în meciul cu Bayern.