Curtean : ,,Raman la Medias"

Curtean : ,,Raman la Medias"


Mijlocaşul nu se impacientează după ratarea transferului la Hertha Berlin şi speră ca noul an să-l prindă titular în naţionala lui Victor Piţurcă.

Asaltat de oferte, Alexandru Curtean nu-şi mai face iluzii şi promite o pleiadă de reuşite pentru liniştea Mediaşului în retur.

Alex, ce a însemnat pentru tine primul sezon cu Gaz Metan în Liga I ?
Cred că a fost, până la urmă, un an foarte bun pentru noi. Am promovat şi am reuşit să facem şi multe jocuri bune. Pentru mine, 2008 a fost un an extraordinar. Mă aşteptam la evoluţii bune, dar nu speram să marchez atât de multe goluri.

Te va prinde returul de campionat tot la Mediaş?

Cred că până la urmă voi rămâne. Am trăit o mare dezamăgire după oferta celor de la Hertha Berlin, dar asta e, totul a trecut acum. Am fost acolo, am făcut şi vizita medicală şi urma să semnez în câteva minute. Cluburile nu s-au înţeles până la urmă asupra unor detalii şi totul a căzut. Era un pas înainte pentru mine, pentru că toată lumea ştie ce înseamnă Bundesliga, dar nu fac un capăt de ţară din asta. Timp mai este şi am o carieră întreagă în faţă.

Cui crezi că i se datorează ascensiunea ta?
Nu vreau să dau nume, pentru că nu vreau să supăr pe nimeni. M-au ajutat mult colegii, pentru că fără ei nu puteam înscrie atâtea goluri. Un rol important îl are şi antrenorul meu (n.r. Cristi Pustai), dar şi Ioan Ovidiu Sabău şi fostul antrenor de la juniori, Dumitru Solomon. Cred că sunt acelaşi fotbalist, doar că acum joc în Liga I, care e mult mai mediatizată.

La ce echipă visezi să ajungi?
Barcelona! (râde) Nu-mi fac iluzii, dar sunt din copilărie fanul lor. Deocamdată îmi doresc să pun umărul la salvarea lui Gaz Metan de la retrogradare şi cred că avem mari şanse să rămânem în
Liga I. Primul an e cel mai greu. Nu am preferinţe în privinţa unui transfer, pentru că nu pot să fac diferenţa între echipele mici sau mari, Provincie sau Capitală.

Ce îţi doreşti de la 2009?

Îmi doresc foarte mult un loc în naţională, însă mai am mult de muncit până să ajung acolo. Sunt fericit că am intrat în atenţia selecţionerului Victor Piţurcă, iar convocarea la trialul de la Mogoşoaia mi-a făcut mult bine. Te simţi mai fotbalist când îmbraci tricoul naţionalei. Înainte de toate îmi doresc multă sănătate şi un sac de goluri înscrise pentru Gaz.

Blocat la Mediaş

Şefii grupării medieşene au refuzat ultimele oferte pentru Curtean şi au pus capăt oricărei negocieri pentru transferul mijlocaşului. Steaua, Dinamo, Timişoara, Vaslui şi CFR Cluj se văd nevoite să aştepte noul an pentru a relua tratativele. “Nu îl mai dăm nici la Vaslui pe Alex, chiar dacă cei de acolo au venit cu o propunere concretă. Nu mai negociem cu nimeni deocamdată. Avem acum alte treburi de făcut la echipă”, a spus fostul vicepreşedinte Ioan Rusu.

7 goluri a marcat Curtean pentru Gaz Metan în turul de campionat

1448 de minute a bifat golgheterul pentru gruparea pregătită de Cristi Pustai