Cristi Pustai: "Sperăm ca suporterii Gazului să vină la stadion şi pentru noi, nu doar pentru Dinamo!"

Cristi Pustai: "Sperăm ca suporterii Gazului să vină la stadion şi pentru noi, nu doar pentru Dinamo!"


Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, miercuri, că încă mai crede în salvarea de la retrogradare şi explică faptul că mizează pe obţinerea a 21 de puncte în meciurile rămase din acest retur. "Meciul cu Dinamo este greu, pentru noi urmează trei etape cu primele trei clasate. Important e să acumulăm 21 de puncte în retur, pentru că aşa poate vom avea şanse să ne salvăm. Mai sunt 48 de puncte puse în joc, din care poate 21 ne ajută să ne salvăm, indiferent când sunt obţinute ele. Lupta se va duce până în ultima etapă", a declarat antrenorul Cristian Pustai, miercuri, într-o conferinţă de presă. După 18 etape, Gaz Metan se află pe locul 16, cu 15 puncte. Cât priveşte meciul cu liderul Ligii I, tehnicianul a mărturisit că se aşteaptă ca suporterii echipei din Mediaş să vină în număr mare la stadion. "Avem mare nevoie de puncte, dar un meci cu Dinamo e oricând binevenit pe stadionul din Mediaş, care precis că va fi arhiplin. Sperăm ca oamenii să vină să ne încurajeze şi pe noi, nu doar să vadă echipa oaspete", a spus Pustai.