Internaţionalul camerunez Nana Falemi se pregăteşte, în momentul de faţă, cu echipa a doua a Gazului metan, ce activează în Liga a IV-a "Poliflex". Astfel, după ce, până nu demult, juca cu Steaua în Champions League, Falemi ar putea ca, în primăvară, să-şi rupă picioarele pe terenuri precum cele de la Sălişte sau Orlat. - Fale, care este situaţia ta? Suporterii se întreabă pe unde mai eşti? - Sunt la echipa a doua, unde m-a trimis antrenorul Cristi Pustai, care nu m-a mai dorit în lot. Deocamdată însă mai am nevoie de vreo două săptămâni, să mă pun la punct cu pregătirea fizică, după perioada în care am fost accidentat. - Cu conducerea nu ai vorbit, în legătură cu această situaţie? - Am avut o întrevedere cu cei din conducerea clubului, în care mi s-a spus că apreciază evoluţiile mele, dar că nu mai sunt dorit de antrenor. Au venit cu propunerea de a fi împrumutat până în vară la divizionara secundă CSM Rm. Vîlcea, însă nu am fost de acord cu această variantă. Dacă ar fi fost vorba despre o ofertă convenabilă din Liga I, atunci mai discutăm. Însă, nu este posibil ca un jucător care a fost apreciat în meciurile în care a jucat în tur, dintr-o dată, să fie dat la o parte. Nu mi se pare normal ca un angajament semnat pe un an să fie anulat la jumătatea perioadei. Din punctul meu de vedere, nu este corect aşa ceva. Dacă aş fi ştiut că se ajunge la această situaţie, m-aş fi gândit mult mai mult în vară, când aşteptam să semnez. Este o lipsă de profesionalism din partea conducerii. Nu este corect să nu mi se mai dea echipament. Salariile au fost luate de toţi băieţii, iar eu nu am primit nimic. Ce să mai zic de condiţii de refacere, mediacamentaţie sau masă... Nu mi se mai asigură condiţii de refacere, deşi pentru Gaz metan mi-am rupt picioarele, cum se zice, în tur. Bani nu mai primesc, masă nu... Nici măcar echipament. Nu ştiu cu ce am greşit atât de mult faţă de antrenor şi cei din conducere, să se poarte aşa cu mine. - Cum decurge acum o zi de pregătire?
- Acum fac câte două şedinţe de pregătire pe zi, antrenamente fizice. Este regretabil însă că s-a ajuns în situaţia în care am fost trimis la echipa a doua şi mi se pun tot felul de şicane. sursa.www.tribuna.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu