Corin Cindrea: "Trebuie să obţinem 7 puncte din partidele cu Steaua, Otopeni şi Buzău"

Corin Cindrea: "Trebuie să obţinem 7 puncte din partidele cu Steaua, Otopeni şi Buzău"

Preşedintele clubului Gaz Metan Mediaş, Corin Cindrea, a declarat, marţi, că dacă fotbaliştii medieşeni nu vor obţine minim şapte puncte în următoarele trei jocuri, atunci şansele de a se salva de la retrogradare vor deveni aproape nule.

"Eu sper ca jucătorii să-şi revină şi să joace la fel cum au făcut-o în meciurile cu Dinamo, Poli Timişoara şi Unirea Urziceni. Dacă nu vom obţine cel puţin şapte puncte din aceste trei meciuri, cu Steaua, CS Otopeni şi Gloria Buzău, atunci ne va fi foarte dificil să mai sperăm la salvarea de la retrogradare", a spus Cindrea pentru agenţia NewsIn.

Referitor la jocul cu Steaua, de vineri, oficialul medieşean crede că echipa sa poate să profite de situaţia dificilă în care se află gruparea din Ghencea. "Respectăm Steaua, dar cred că avem forţa de a o învinge", a adăugat acesta.

Gaz Metan Mediaş ocupă locul 16, retrogradabil, cu 21 de puncte după 24 de etape, iar în următoarele trei etape va întâlni Steaua (pe teren propriu), CS Otopeni (pe teren propriu) şi Gloria Buzău (deplasare).