Supărat după eşecurile din ultimele etape, preşedintele lui Gaz Metan, Corin Cindrea, îşi bagă „în priză” jucătorii. Nu mai acceptă înfrângeri în următoarele trei meciuri, cu Steaua şi Otopeni, ambele acasă, şi cu Gloria Buzău, în deplasare. După ce echipa lui a obţinut doar un punct în ultimele trei etape, preşedintele Corin Emil Cindrea bate cu pumnul în masă şi pune presiune pe vestiar. “Am pierdut prea multe puncte în ultimele etape, de fiecare dată din vina noastră. Vreau să obţinem şapte puncte în următoarele trei etape. Trebuie să gândim optimist, pentru că nu e imposibil de realizat. Asta dacă vrem să nu retrogradăm”, anunţă Cindrea. Ţelul nu i se pare peste mână nici antrenorului Cristi Pustai. “Este un obiectiv realizabil. Am încredere că vom putea obţine cele şapte puncte”, spune Pustai, care nu îşi simte ameninţat postul. “Nu mi s-a reproşat nimic. Suntem o echipă şi ne luptăm toţi”, mărturiseşte tehnicianul medieşean, jurându-se totodată că nu are emoţii înaintea vizitei Stelei din Vinerea Mare. “Steaua rămâne un brand, dar şi nouă ne priiesc meciurile cu granzii. Sper ca jucătorii mei să se mobilizeze. Promitem un meci spectaculos, chiar dacă Steaua îşi joacă la Mediaş una dintre ultimele şanse pentru a prinde Cupa UEFA. Cu siguranţă ei vor maximum de puncte în următoarele 5 etape”, crede Pustai. Tocmai de aceea, nimeni de la Mediaş nu subestimează forţa echipei din Ghencea. “Steaua are jucători de valoare, chiar dacă se află într-o situaţie mai dificilă”, este de părere preşedintele Cindrea.
4 puncte în minus faţă de primul loc neretrogradabil are Mediaşul în acest moment
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu