Gaz Metan nu a mai continuat şirul surprizelor plăcute şi s-a împotmolit la Craiova, deşi a jucat fotbal. Golurile au fost marcate de Florin Costea ‘38, Dina ‘69
Florin Costea de la Universitatea a avut şansa să deschidă scorul din primul minut, dar a trimis puţin pe lângă poartă. Meciul a curs mai mult spre poarta lui Vâtcă, pentru că asalturile medieşenilor s-au oprit la 30 de metri de poarta lui Silviu Lung jr.
Minutul 16 a consemnat cea mai mare ocazie a reprizei, când Florin Costea nu a profitat de singura greşeală a lui Vâtcă şi a trimis pe lângă poarta goală din centrarea lui Dănănae.
Medieşenii au avut şi ei şansa să deschidă scorul, dar lovitura liberă executată de Eric a fost ratată de Buzean, care a trimis pe lângă poartă din câţiva metri.
A urmat deschiderea scorului, când la o lovitură liberă executată de Wobay, mingea trecut pe la Găman şi Florin Costea a deschis scorul din doi metri cu o lovitură de cap. În final Craiova marcat încă odată prin dina, cel care l-a înlocuit pe Costea, autorul primului gol, iar Gaz Metan a arătat că poate juca în Liga I.
Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan:
“Aşa cum mă aşteptam, a fost un meci frumos, între două echipe care joacă fotbal. Noi am venit să jucăm, dar după primul gol ne-am tăiat şi cred că scorul putea fi mai mare. Primim cu demnitate acest eşec şi urez Universităţii să rămână în Liga I, ar fi păcat să retrogradeze o asemenea echipă. Eu sper în continuare să facem punctele necesare pentru a rămâne şi la anul în prima divizie”, a spus Pustai, adăugând că “am fost un fan al marii echipe a Craiovei, ştiu şi imnul oficial, iar stadionul îl consider cel mai frumos din ţară”.
1 comentarii:
HALOOOOO! D-LE PUSTAI, CRAIOVA ARE 50 DE PUNCTE, NU AU CUM SA PICE; NOI S-AR PUTEA SA PICAM! MAI LASA TEXTELE ASTEA DE CURTOAZIE CA NE "RUPEM" AZI-MAINE! CHIAR NU AVEAI PE CINE SA BAGI IN LOCUL LUI ZAHARIA ALA, CA ESTE ASEMENI LUI MARCOVICI( BINE CA NU A JUCAT CA NE MAI SI FACEAM DE RUSINE CU COMPORTAMENTUL LUI DE CARAGHIOS)? NUMAI NEPOTISME SI SIMPATII LA NOI. SI MAI DECLARAI CA ZAHA ESTE DE 1 MIL.EURO, ORI BAIATUL ASTA ESTE SLABUT TARE, SI LA PROPRIU SI LA FIGURAT. REGULA DE AUR: NU AI MIJLOC, NU AI ECHIPA! ASTA S-A INTAMPLAT SI LA CRAIOVA, SI ASA VOM PATI MEREU DACA NU PUI PE CINE TREBUIE IN ECHIPA IN ZONA MEDIANA, CARE ESTE" PISTONUL ECHIPEI", DOM' PROFESOR.
Trimiteți un comentariu