Cei trei au părăsit cantonamentul din Ungaria al celor de la Gaz Metan, fiind lăsaţi de conducere să îşi caute alte echipe.
Preşedintele clubului Corin Emil Cindrea a confirmat că Mediaşul nu va mai miza în ediţia viitoare de campionat pe serviciile a trei jucătorii folosiţi în sezonul trecut de către antrenorul Cristi Pustai. Cindrea a purat personal discuţii în Ungaria cu Semeghin, Şteţca şi Prodan şi au decis de comun acord o despărţire pe cale amiabilă. „Cei trei sunt liberi să îşi caute alte echipe. Am stabilit asta de comun acord şi fără nicio supărare. Toţi şi-au exprimat intenţia de a merge în altă parte şi nu ne-am opus” a spus Cindrea. Oficialul medieşean spune că cel mai probabil la Mediaş nu va mai fi adus niciun jucător în această vară. „Deocamdată nu mai aducem nimic. Să se decidă antrenorul asupra celor care mai sunt în probe şi c-am atât” a mai spus Cindrea.
Nu se tem de apelul Argeşului
Gaz Metan a aflat că FC Argeş ar fi făcut apel împotriva deciziei de retrogradare dată de Liga Profesionistă de Fotbal, săptămâna trecută. Preşedintele Corin Emil Cindrea spune însă că decizia nu mai poate fi schimbată. „La cât de clare au fost şi sunt dovezile împotriva lor, cei de la FC Argeş nu au nicio şansă să l-i se dea dreptate. Probele adunate şi prezentate sunt prea concludente pentru ca Argeşul să nu rămână retrogradat. Nu cred că Fc Argeş are probe să răstoarne decizia” a declarat răspicat Cindrea.
3 comentarii:
de semeghin miar parea rau insa de stetca si prodan deloc, sai ia cu ei si pe zaharia si boaru cares varza rau de tot...
da...ai dreptate
asai, toata lumea zice ca zaharia, boaru si stetca, si prodan nu au ce cauta in primu 11 , numa pustai jucat cu toti 4 titular in tur, apoi o vazut ca cate 3-4 goluri pe meci din deplasari, stetca nu prindea o minge iar amaratii astia nu au dat un sut la poarta, cu bud se vede alta echipa
Trimiteți un comentariu