Semeghin, Şteţca şi Prodan, puşi pe liber

Semeghin, Şteţca şi Prodan, puşi pe liber

Oficialii Gazului metan s–ar putea despărţi de 3 dintre componenţii lotului care a fost deplasat în cantonamentul de la Debrecen.

După mai multe sezoane petrecute la Mediaş, portarul Mihai Şteţca şi vârful de atac Ciprian Prodan, sunt aproape de o despărţire de Gaz metan. Nemulţumiţi de faptul că, în returul ediţiei trecute de campionat, au prins tot mai rar primul "unsprezece", cei doi şi-au manifestat intenţia de a pleca la alte formaţii, chiar dacă mai sunt sub contract cu gruparea din oraşul de pe malurile Tîrnavei Mari. Alături de cei doi se află şi un fotbalist transferat în vara anului trecut, Dorin Semeghin, şi care a avut aceeaşi situaţie. În acest sens, preşedintele Consiliului Director al Gazului metan a dat o fugă până în Ungaria, unde a purtat discuţii cu cei trei, la finalul cărora jucătorii au primit acceptul de a negocia cu alte grupări. Doi dintre aceştia, Şteţca şi Semeghin, au şi părăsit deja cantonamentul de la Debrecen, în vreme ce Prodan a rămas pe loc, nemulţumit de faptul că Gazul metan cere bani pentru un eventual transfer al său la altă formaţie. "Dacă mi se vor da actele în mână, voi pleca. Eu am venit liber de contract la Gaz metan, nu au dat niciun ban pe mine. Nu mi se pare normal ca acum, când vreau să plec, ei să ceară bani pentru mine. Dacă aşa stau lucrurile, atunci rămân la Mediaş până la finalul contractului, chiar dacă voi fi trimis să joc la echipa a doua. Mai am un an de contract. Eu unul consider că mi-am făcut cu vârf şi îndesat datoria pentru această echipă şi nu merit un astfel de tratament. Nu are nimeni ce să-mi reproşeze", a afirmat Prodan.
"Cei trei şi-au manifestat dorinţa de a pleca de la Gaz metan. Consider că şi-au făcut datoria faţă de această echipă. Vor să plece pentru că, în momentul acesta, nu mai prind echipa, la Mediaş. Vor să joace mai mult, aşa că, din câte am înţeles, s-ar duce la o altă echipă unde să joace meci de meci, chiar dacă li s-ar oferi mai puţini bani. E alegerea lor", a afirmat antrenorul echipei medieşene, Cristi Pustai.