Cosmin Vatca: Trebuie sa batem la International

Cosmin Vatca: Trebuie sa batem la International


Elevii lui Pustai vor întâlni duminică o nou-promovată aflată pe val după un 1-0 cu Dinamo, chiar în"ograda câinilor". Asta nu-i înfricoşează însă pe "găzari", care simt că acum e momentul să culeagă puncte pentru a nu mai trece prin suferinţa de anul trecut.
"Este un meci foarte greu, dar trebuie câştigat. Avem şanse mai mari să scoate puncte cu Internaţional decât cu formaţiile puternice. Trebuie să ne concentrăm mai mult asupra acestor meciuri", este de părere Cosmin Vâtcă, pe care nu-l sperie ultimul rezultat al lui Internaţional.
"Ştim şi noi cum e să joci la o nou-promovată. Este mult entuziasm la început şi apa şi astfel de victorii surprinzătoare. Victoria lor cu Dinamo nu e concludentă. În mod normal echipele mici nu au constanţă în evoluţii", spune Vâtcă.
După ce în sezonul trecut Gaz Metan a strâns doar 5 puncte din deplasare în tot campionatul, portarul ardelenilor este sigur că medieşenii vor pune mai multe probleme pe teren străin în acest sezon. "Va fi mai greu ca anul trecut pentru că acum vom fi luaţi mai în serios. Lumea ştie deja cine e Gaz Metan, dar dacă vom avea mai multă agresivitate şi concentrare va fi mult mai bine", este de părere portarul împrumutat de la Steaua.
"Vreau să joc pentru România!"
Brazilianul Eric de Oliveira este gata să se aşeze la casa lui la Mediaş, fiind îndrăgostit lulea de Cosmina, o handbalistă care joacă acum la Rm Vâlcea. Mijlocaşul Gazului visează şi la naţionala lui Răzvan Lucescu.
Chiar dacă îi este dor de Brazilia imediat după ce se urcă în avion la Rio de Janeiro, Eric de Oliveira, brazilianul din linia mediană a lui Gaz Metan, se gândeşte tot mai des să se stabilească în România. Motivul se numeşte Cosmina Dancu şi este handbalistă la Rm. Vâlcea. "Da, mă simt bine alături de Cosmina, care m-a ajutat în momentele dificile din sezonul trecut, şi o îndrăgesc foarte mult, dar deocamdată nu ne gândim la căsătorie. Vom face însă acest pas, dar mai întâi vreau să o duc la mine acasă, la Rio, să-mi cunoască familia. Poate la iarnă, când e pauză şi la handbal, vom ajunge în Brazilia", mărturiseşte Eric într-o limbă română fluentă.
Visează la naţionala României
Faptul că Răzvan Lucescu s-a arătat deschis în a convoca la reprezentativa României jucători naturalizaţi l-a făcut şi pe Eric să-şi dorească să îmbrace tricoul naţionalei. "E prea devreme să vorbim de aşa ceva. E greu să ajungi în naţională de la o echipă mică, aşa cum e Gaz Metan. Dacă voi merge la o echipă mare aş avea mai multe şanse. M-am gândit tot timpul la naţionala Braziliei, dar dacă acolo nu am fost băgat în seamă mi-aş dori să joc pentru România. Mă simt bine aici. Mă simt român. Sper să mă vadă cineva de la naţionala României", spune Eric, care ar putea primi mai uşor cetăţenia română decât restul stranierilor din campionat, în cazul în care se va căsători cu handbalista Cosmina Dancu. "Ne gândim să ne căsătorim, deci aş putea primi cetăţenia. Aşa cum multe naţionale din Europa au brazilieni în lot ar putea avea şi România", conchide mijlocaşul medieşenilor.
"Nu mai vreau să aud de retrogradare. Vrem ca anul acesta să terminăm în primele 12 locuri cu Gaz Metan Mediaş" - Eric de Oliveira, mijlocaş Gaz Metan
"Profesor de limba romană mi-a fost Paul Pârvulescu, care ştie spaniolă şi m-a ajutat. M-a ajutat şi Cosmina, iar în trei luni am învăţat limba voastră" - Eric de Oliveira, mijlocaş Gaz Metan
"Eu cred că singura noastră problemă la echipă este comunicarea cu jucătorii aduşi în vara aceasta. Cel mai bine ar fi ca aceştia să pună mâna şi să înveţe cât mai repede limba română" - Eric de Oliveira, mijlocaş Gaz Metan