Fără minuni în Gruia

Fără minuni în Gruia


Gaziştii au pornit spre Cluj cu intenţia de a spăla pe cât posibil din ruşinea înfrângerii cu Ceahlăul, de acum o săptămână, dar au pierdut din nou, în faţa uneia dintre echipele noastre din Liga Europa. De la a vrea, până la a putea, uneori e drum lung. Gaziştii s-au deplasat la Cluj cu gândul la (cel puţin) un punct, pentru a-şi lua revanşa în faţa propriilor fani, dar mai ales a celor din conducere, în urma înfrângerii ruşinoase din weekendul trecut, de pe teren propriu, cu "lanterna" de atunci, Ceahlăul. Jucătorii lui Cristi Pustai au rezistat numai o oră, după care a picat golul lui Traore, absolut normal, după cum decurgeau ostilităţile în teren. Şi, ca finalul să fie liniştit, Mara a pus latul la o centrare în cros, când mai erau 4 minute, plus prelungirile, învingându-l încă o dată pe nefericitul Vîtcă. Debutul de meci a fost unul încordat, cu destule măsuri de precauţie de ambele părţi. Prima situaţie de gol a venit astfel abia după un sfert de oră, Nuno Claro respingând cu destulă dificultate la şutul lui Bud, din marginea careului mare. Vîtcă era s-o încurce 6 minute mai târziu, când a ratat degajarea, în afara suprafeţei de pedeapsă, dar l-a scăpat Lazăr, care a degajat din picioarele lui Dubarbier. Goal-keeper-ul împrumutat de la Steaua s-a revanşat la reluarea sărbătoritului Culio, din 8 metri, la centrarea lui Peralta, scoţând formidabil de pe linia porţii ('30). La reluare, parcă terenul s-a înclinat şi mai mult spre poarta Gazului metan. Vîtcă a avut o nouă intervenţie salvatoare la şutul lui Gabi Mureşan, din lovitură liberă ('53). Goal-keeper-ul medieşean a reţinut din nou, la "capul" lui Cadu, din careul mic ('61). Firesc, a picat şi golul. Peralta a verticalizat pentru Culio, aflat într-o poziţie suspectă de ofsaid, acesta l-a lăsat singur cu poarta goală pe Traore care, cu destul noroc, a trimis în plasă, din doar 2 metri ('64). Acelaşi Traore a fost la câţiva centimetri de golul de 2-0, două minute mai târziu, dar a şutat din apropiere în plasa laterală. Tabela a "închis-o" Bogdan Mara, sibianul punctând cu o boltă din centrul careului, peste un Vîtcă ce stătea pe gânduri dacă să iasă sau nu pe centrare ('86). CFR Cluj - Gaz metan Mediaş 2-0 (0-0)
Au marcat: L. Traore '64, Mara '86. CFR CLUJ: 1. Nuno Claro - 2. Tony, 20. Cadu, 6. G. Mureşan, 4. Panin - 31. Dani - 23. Mara, 8. Peralta (29. Didi '81), 19. Culio, 7. Dubarbier (99. Nei '52) - 9. L. Traore (30. E. Dică '67). Antrenor: Antonio Conceicao. GAZ METAN: 82. Vîtcă - 44. Kratochvil (27. Eric de Oliveira '67), 19. Fl. . Lazăr, 15. Hoban, 8. Buzean (5. Al. Muntean '82) - 20. Nohai, 7. Kubala, 21. Todea, 22. P. Pîrvulescu (77. Silvăşan '72) - 17. Dudiţă, 10. Bud. Antrenor: Cristian Pustai. Arbitru: Robert Dumitru (Braşov). Asistenţi: Ionel Popa (Paşcani), Liviu Ciubotariu (Galaţi). Rezervă: Istvan Kovacs (Carei). Cartonaşe galbene: Mara '57, Cadu '60, Peralta '70, Dani '90 / Fl. Lazăr '25, Vîtcă '63, Bud '68. Stadion: "Dr. C-tin Rădulescu". Spectatori: circa 6.000. "Am încercat să închidem culoarele şi să prindem adversarul pe contraatac. La primul gol a fost o eroare a defensivei noastre în flancul drept. Eu sunt genul de antrenor care îmi place să risc când echipa este condusă, am introdus nişte atacanţi. Rezultatul este echitabil, deşi 1-0 ar fi fost mai corect. Am obţinut şase puncte în cinci etape, deocamdată suntem la 0 la "adevăr", e loc de mai bine". Cristi Pustai, antrenor Gaz metan "Ofsaid la primul gol" Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene, susţine că, la primul gol al CFR-ului, a fost ofsaid. "Din nefericire, am păcătuit prin timiditate. Am fi putut încurca CFR-ul, însă nu am îndrăznit prea multe. După părerea mea, a fost ofsaid la primul gol. Dacă acest gol nu ar fi fost validat, sunt convins că altul ar fi fost rezultatul meciului. Am jucat mai bine decât cu Ceahlăul, dar am fost prea timizi. Am fi putut lua un punct la Cluj. Acum se întrerupe campionatul. Sper să ştim să exploatăm aceste două săptămâni cum trebuie, să ştergem cu buretele aceste evoluţii mai puţin reuşite şi să revenim în campionat cu forţe proaspete", a afirmat Horoba. "Am avut penalti în prima repriză" Bogdan Mara, care a marcat golul de 2-0, cel cu numărul 100 al actualei ediţii a Ligii I, i-a dedicat victoria lui Hugo Alcantara. Totodată, fotbalistul originar din Sibiu spune că CFR-ul ar fi trebuit să beneficieze de un penalti în prima repriză. "Ne aşteptam la un meci greu. În prima repriză a fost un henţ clar în careul celor de la Mediaş. Mediaşul a venit azi să se apere, de obicei atacă, dar cred că ne cunosc forţa ofensivă şi de aceea s-au retras. Noi am atacat tot meciul. Îi dedic golul şi victoria lui Hugo, care sper să revină cât mai repede printre noi. Am căzut cu echipe bune în Liga Europa, două campioane, ale Danemarcei şi Cehiei, şi cu PSV, o echipă bună, sperăm să ne calificăm", a afirmat Mara. Pîrvulescu, chemat din nou la lot Mijlocaşul Gazului metan, Paul Pîrvulescu, a primit din nou telegrama de convocare la lotul naţional de tineret. Selecţionerul Emil Săndoi l-a inclus pe gazist în lotul cu care va fi abordat meciul cu reprezentativa similară a Republici Moldova, de la Craiova. "Deja m-am familiarizat cu atmosfera de la lot. Orice convocare este un motiv de bucurie. Sper să câştigăm cu Moldova şi să ne apropiem şi mai mult de ceea ce ne-am propus, calificarea la turneul final", a afirmat Pîrvulescu.