Markovic, out şi cu Steaua?

Markovic, out şi cu Steaua?


Fundaşul Zarko Markovic ar putea rata şi jocul cu Steaua, de peste două săptămâni, după ce nu a fost în teren nici aseară, la Cluj. Fundaşul originar din Serbia a făcut eforturi mari pentru a juca, în etapa precedentă, cu Ceahlăul, dar a forţat prea mult şi a părăsit terenul înainte de pauză. Accidentarea fotbalistului medieşean s-a agravat, el având o problemă serioasă la metatarsienele piciorului drept. "Mă doare foarte tare piciorul, când calc pe el", afirmă jucătorul. El a efectuat mai multe analize, săptămâna trecută, inclusiv o rezonanţă magnetică, în urma căreia s-a concluzionat că nu este vorba de vreo fractură a metatarsienelor. "Este vorba despre o accidentare într-o zonă a piciorului care nu poate fi mobilizată în ghips. Aşteptăm rezultatul unei noi radiografii, pentru a vedea dacă ne putem baza pe el, sau nu, pentru meciul cu Steaua", a spus, la rândul său, antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai.