"Obiectivul, locurile 1–12"

"Obiectivul, locurile 1–12"

Directorul general al Gazului metan, Ioan Horoba, susţine că jucătorii lui Cristi Pustai trebuie să se claseze, la finele acestei ediţii de campionat, în rândul primelor 12 formaţii din Liga I.

După un prim sezon în care obiectivul a fost salvarea de la retrogradare, oficialii Gazului metan ţintesc mai sus, în noua ediţie de campionat. Ioan Horoba, directorul general al grupării medieşene, spune că e obligatoriu ca Todea şi compania să se claseze cel puţin pe locul 12. "Lucrurile stau altfel, faţă de sezonul precedent, când echipa era nou-promovată. Obiectivul nostru este unul foarte clar, clasarea în rândul primelor 12 formaţii. Consider că este un obiectiv normal, realizabil, având în vedere condiţiile create, dar şi faptul că nu au plecat jucători de bază de la echipă, cu excepţia lui Grillo, iar lotul a fost completat cu câţiva fotbalişti. Avem concurenţă pe fiecare post, o concurenţă care sper să fie benefică. Echipa este motivată, are obiective clare, astfel că jucătorilor nu le rămâne decât să lupte pentru ele, ca nişte adevăraţi profesionişti", a afirmat Horoba.
Altfel, Horoba a mai completat că echipa e pregătită pentru noul sezon, dar şi că, în opinia sa, decizia de amânare a meciului de la Vasluinu este una tocmai potrivită pentru Gaz metan. "Suntem pregătiţi pentru noul sezon încă din momentul în care s-a dat verdictul în cazul Argeşului. Aşteptăm să înceapă campionatul şi pentru noi. Normal, ceva emoţii sunt, nu poţi scăpa de ele nici măcar la meciurile amicale, însă sper ca băieţii să ne ajute să trecem peste ele. În ceea ce priveşte decizia de a amâna meciul de la Vaslui, pe noi ne dezavantajează. Era bine să începem cu începutul, ca toate celelalte echipe. Ne dereglează programul. Vom juca două meciuri consecutive în deplasare în decurs de numai câteva zile, la Vaslui şi cu Curtea de Argeş. Ne cam dă lucrurile peste cap această amânare. Cred că şi ultimele evenimente din curtea echipei noastre, cele cu jucătorii, ar fi fost cu totul altele, dacă am fi jucat acum la Vaslui, jucătorii nu mai aveau timp de astfel de copilării, cum le consider eu, le-ar fi stat capul mai mult la meciul de debut, cred eu", a mai declarat Horoba.

Gazul metan a rămas fără preparator fizic
Preparatorul fizic Bebe Bărbulescu i-a anunţat pe oficialii Gazului metan că doreşte să îşi rezilieze contractul. El a mărturisit că este dispus să mai rămână la Mediaş încă timp de o lună, până ce gruparea gazistă îi va găsi un înlocuitor. "De comun acord cu conducerea am decis să reziliem contractul. Voi mai rămâne la Gaz metan 30 de zile, timp în care sper să fie găsit un alt preparator fizic. Unele motive personale m-au făcut să iau decizia de a demisiona. Pot spune că echipa este pregătită din punct de vedere fizic", a afirmat Bărbulescu.

Dan Matei, noul antrenor secund
La şedinţa de pregătire de aseară, de la Mediaş, a fost prezent şi noul antrenor secund al Gazului metan, ex-bistriţeanul Dan Matei. Acesta îl înlocuieşte pe Gheorghe Albotă, cel care a fost înştiinţat, în urmă cu două săptămâni, că va primi alte atribuţii în cadrul clubului. "L-am sunat pe Dan Matei în urmă cu două zile şi i-am spus să se prezinte la Mediaş duminică seara", a afirmat, ieri, la prânz, antrenorul principal Cristi Pustai.
În altă ordine de idei, staff-ul tehnic al Gazului metan ar urma să mai fie completat, în aceste zile, cu un fizioterapeut, care se va ocupa de problemele de ordin medical ale celor din lot.

3.000 de locuri în plus
Oficialii grupării din oraşul de pe malurile Tîrnavei Mari au mărturisit că, în cel mai scurt timp, vor fi demarate lucrările de mărire a capacităţii arenei. Noua tribună, care va aduce un plus de 3.000 de locuri stadionului pe care îşi dispută Gazul metan meciurile de pe teren propriu, va fi ridicată în spatele peluzei. În prezent, se lucrează la amenajarea terenului sintetic din imediata vecinătate a arenei, care va fi gata curând. "Se lucrează intens la acest teren. Nu va mai dura mult până ce va fi întins covorul sintetic", a dat asigurări directorul general al Gazului metan, Ioan Horoba.