Preşedintele Mediaşului anunţă că Gazul merge necondiţionat pe mâna lui Pustai. Cindrea e dezamăgit de evoluţiile jucătorilor cu experienţă în ultimul meci cu Ceahlăul.

Deranjat de faptul că jucătorii au început să se plângă de metodele de antrenament ale lui Pustai şi că în loc să fie responsabili, aceştia preferă să se ia la ceartă între ei, preşedintele Corin Emil Cindrea a anunţat public că tehnicianul de pe banca echipei nu va fi demis nici în ruptul capului. „Sa exagerat cred eu în tot ceea ce s-a vehiculat că se petrece la echipă în ultima perioadă. Nu cred că antrenamentele sunt prea dure şi nu cred că jucătorii au spus aşa ceva. De altfel am purat o discuţie cu toată lumea şi gata. Am jucat slab cu Ceahlăul. Am încheiat acest capitol. Mergem mai departe” a spus oficialul Mediaşului. Pustai poate să pregătească liniştit meciul cu CFR, de duminică. Conducerea clubului nu are gânduri negre în privinţa sa. „Dacă vroiam să îl demitem o făceam în vară când nu îi mai prelungeam contractul. Am fi meschini să schimbăm antrenorul pentru că am pierdut un meci. Avem încredere în el şi în faptul că va atinge obiectivul stabilit de noi. Legat de scandalul care nu a fost scandal, jucătorii care au avut ieşiri mai puţin normale în vestiar probabil că vor fi penalizaţi” a mai spus Cindrea.

Bud

Bud a dezamăgit pe toată lumea cu Ceahlăul.

Tunurile pe „vedete”

Corin Cindrea nu s-a ferit deloc să facă o radiografie a jocului cu Ceahlăul şi nu numai. Preşedintele Gazului spune că unii jucători sunt datori cu evoluţii mai bune şi că aşteaptă ca aceştia să se revanşeze. „Sunt puţin dezamăgit de jocul unor fotbalişti mai ales cu Ceahlăul ca să spun aşa. Eric, Bud (foto) sau Todea sunt fotbalişti de la care, într-un meci cu o echipă ca cea de la Piatra Neamţ, mă aşteptam la mai mult. La experienţa şi talentul pe care le au, cu toţii avem pretenţii mai mari de la ei” a punctat Cindrea. Acesta a mărturisit că se bucură că jucătorii erau nervoşi la finele meciului din etapa trecută. „M-am bucurat că s-au supărat pentru că asta înseamnă că nu sunt nici ei mulţumiţi de cum au jucat”.

Primă specială la Cluj

Conducerea Gazului a decis ca pentru meciul de duminică seară, din Gruia, cu CFR-ul lui Mureşean, să pluseze la bani, pentru ca jucătorii să fie şi mai ambiţioşi. „Meciul acesta este cu o echipă galonată şi e normal să stimulăm echipa să joace mai bine. O să anunţăm băieţii în vestiar înainte de meci pe câţi bani joacă. Sper să nu mai avem ghinionul din campionatul trecut şi să scoatem un rezultat bun” a mai spus Cindrea. Surse din cadrul clubului susţin că prima cu CFR va fi de cel puţin 1500 de euro.