Pustai: "Jucăm cu o echipă care a bătut pe Dinamo! Trebuie să fim concentraţi!"

Pustai: "Jucăm cu o echipă care a bătut pe Dinamo! Trebuie să fim concentraţi!"


Tehnicianul lui Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, este de părere că elevilor săi le lipseşte tupeul din meciurile din deplasare. Antrenorul a declarat înaintea meciului contra celor de la Internaţional Curtea de Argeş, din etapa a 3-a a Ligii I, că echipa ar trebui să nu mai lase punctele să treacă pe lângă ea.

"Este un joc foarte important şi foarte greu, cu o echipă care a reuşit etapa trecută să câştige în Ştefan cel Mare. Sperăm că la aceste jocuri ne vom mobiliza foarte mult şi le-am spus jucătorilor că fiecare meci trebuie să-l tratăm ca pe o finală. Să ne agăţăm de fiecare punct, ca să nu mai treacă aşa uşor pe lângă noi, pentru că la final se contabilizează", a declartat Cristian Pustai, vineri, într-o conferinţă de presă.

Partida Internaţional Curtea de Argeş-Gaz Metan Mediaş, contând pentru etapa a 3-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 18:00, pe stadionul Dacia din Mioveni.